back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

10.000 de ieşeni amendaţi fiecare cu câte 3.000 de lei. Ceva este în neregulă!

Sunt cei care au intrat în ţară şi nu au completat formularul PLF sau dacă au făcut-o l-au completat greşit. Toate sancţiunile au fost date în ultima lună de zile. Mulţi au contestat sancţiunea la DSP, dar Direcţia nu o mai poate anula, ci doar instanţa de judecată.

Peste 7.000 de ieşeni au fost amendaţi în ultima lună de către Direcţia de Sănătate Publică pentru că nu au completat sau au completat greşit formularul electronic de intrare în ţară (PLF – Passenger Locator Form), amenda fiind de 3.000 de lei de persoană.

Alţii 3.000 de ieşeni urmează să primească prin poştă procesul verbal de aplicare a contravenţei.

“Dintre persoanele care au intrat în ţară până la această dată , 10.503 nu au completat formularul digital, şi nici în următoarele 24 de ore de la sosirea în ţară nu au făcut acest lucru. Toţi aceştia vor primi amenzi. Până ieri au fost transmise 7.408 procese-verbale de constatare şi de aplicare a acestei contravenţii. De precizat faptul că o mare parte dintre cei care se află în această situaţie au încercat să completeze acest document, dar nu l-au completat corect. Drept urmare, aceştia au depus contestaţie la DSP. Precizăm faptul că noi nu avem posibilitatea să anulăm amenda, chiar dacă constatăm că persoana respectivă a fost diligentă. Singura soluţie este să se adreseze instanţei, care va decide dacă persoana are sau nu dreptate”, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

Pe 12 ianuarie a apărut şi o petiţie pe portalul petitieonline.com „împotriva amenzilor abuzive primite ca urmare a completării corecte a formularului digital de intrare în ţară”.

„Deoarece, de la data implementării formularului digital de intrare în România, 15 decembrie 2021, şi până la data prezentei petiţii, utilizatorii platformei au constatat cu stupoare că sistemul informatic nu funcţionează corect, fiind în mod eronat atribuite amenzi celor care au completat în mod corect şi cu confirmare prin email, solicităm încă o dată verificarea şi validarea datelor tuturor utilizatorilor care au primit amenzi în mod eronat şi abuziv. Cerem, aşadar, Guvernului României şi altor servicii care administrează baza de date privind formularul digital de intrare în România, să facă verificări şi să anuleze amenzile utilizatorilor care au completat formularul în mod corect”, scrie Iulia Molotac, semnatara petiţiei. Până acum s-au strâns 675 de semnături. Cei care au semnat au şi comentat faţă de nedreptatea, spun ei, ce le-a fost făcută. “E un abuz ,odată ce sunt completate, nu înţeleg de ce se mai trimit amenzi?”, comentează Ifrim Mihaela din Northampton.

„Am primit o amenda în valoare de 2.000 lei, deşi mi-am completat formularul încă din Anglia”, se plânge Irina Mereniuc. Altcineva spune : „Nu sunt de acord cu amenzile. Aplicaţia nu funcţionează, nu este corect”.

Mădălina Lepădat, din Canterbury, consideră că “Nu mi se pare normal să cheltui bani şi să pierzi timp pentru a contesta o amendă abuzivă, din moment ce nimeni nu te-a informat că ai completat greşit acest formular, ori că nu s-a salvat în baza lor de date. E o greşeală care trebuie remediată de cei răspunzători”.

Formularul digital a devenit obligatoriu pentru cetăţenii care intră în România începând cu 20 decembrie 2021.

Formularul poate fi completat accesând portalul plf.gov.ro, şi conţine numele şi prenumele persoanei, data naşterii, numărul de telefon, adresa de e-mail, adresa (sau, după caz, adresele) de destinaţie de pe teritoriul României, ţara şi localitatea de plecare, data de plecare spre România, tipul de mijloc de transport, numărul cursei/numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, după caz, numărul locului/cabinei, după caz, dacă persoana este sau nu este în tranzit pe teritoriul României.

Datele antemenţionate sunt solicitate şi pentru membrii familiei care însoţesc persoana respectivă.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat