back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Ce proiecte a anunţat ministrul Dezvoltării la Iaşi. Bâlbe în ce priveşte sala polivalentă

Aflat ieri la Iaşi, ministrul Dezvoltării a vorbit ieri despre lista proiectelor PNI şi PNRR ale judeţului. Attila Cseke a explicat cum vor fi selectate solicitările venite de la primării, care au prioritate, şi a dat asigurări că fiecare categorie de localităţi va avea o sumă minimă alocată.

„Prezenţa, astăzi, aici, a ministrului Dezvoltării şi lucrărilor publice garantează faptul că în perioada următoare, atât în municipiul Iaşi cât şi în judeţ, vor demara proiecte importante”. După prezentarea pe care prefectul Bogdan Cojocaru i-a făcut-o ministrului Attila Cseke, acesta din urmă le-a făcut jurnaliştilor o prezentare a proiectelor ieşene în derulare sau abia avansate pentru finanţare. Unele dintre acestea – fostul Palat Mihail Sturdza, actualmente Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, Palatul Braunstein, Centrul de screening şi diagnostic în bolile oncologice – au şi fost vizitate ieri.

Proiectul sălii polivalente a fost menţionat sub forma: „să vedem care este modalitatea cea mai bună de preluare a acestei investiţii, în ce fază a ei trebuie să o preluăm şi care este cea mai bună modalitate”. „Iaşul merită să aibă o sală polivalentă modernă”, a adăugat ministrul. „Ne vom implica în acest proiect”, a conchis el.

Întrebat şi de proiectul unui stadion, el a propus „să ne axăm pe investiţia în sala polivalentă”. Amintim că proiectul a fost lansat zilele trecute în licitaţie pentru atribuirea contractului de execuţie pornind de la o valoare estimată de 212,65 milioane de lei. Noul pavilion de la Spitalul de Boli Infecţioase este în analiză pe partea de specialitate la Compania Naţională de Investiţii. „Investiţia va fi promovată de Ministerul Dezvoltării spre guvern, pentru că valoarea ei necesită o hotărâre a Executivului”, a promis Attila Cseke. Consiliul Judeţean a cerut ajutor şi pentru construirea unui campus la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”. „Aşteptăm documentaţia tehnică pentru a putea să ne implicăm şi să ajutăm şi aici”, a explicat ministrul.

Casa Pătrată va beneficia, şi ea, de restaurare, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Clădirea care adăposteşte birourile Consiliului Judeţean, Prefecturii şi ale unor instituţii subordonate va fi consolidată şi eficientizată termic. În acest ultim caz, nu este necesară cofinanţare, indiferent cine este beneficiarul, a precizat ministrul, referindu-se la fondurile cu această destinaţie din PNRR.

Attila Cseke a făcut şi bilanţul proiectelor aflate în derulare la Iaşi: 45 cu finanţare prin CNI (Centrul de screening de la IRO, reabilitatea Observatorului astronomic etc.), 25 în procedură de achiziţie publică (Palatul Sturza, Bazinul de înot didactic de la Paşcani etc.), 11 în pregătire (cum ar fi viitorul sediu al unităţilor de parchete), 5 în avizare (cămine studenţeşti şi sediu pentru Primăria Miroslava). Alte două două investiţii tocmai au primit undă verde de la ministrul Dezvoltării: restaurarea, consolidarea şi integrarea turistică a Mănăstirii Cetăţuia (38,7 milioane de lei) şi construirea sediului Primăriei Tomeşti (10 milioane de lei).

Total, aproape un miliard de lei în investiţii certe, a făcut Attila Cseke totalul alocat Iaşului de ministerul pe care îl conduce. Pe de altă parte, ministrul a exclus orice deosebire de culoare politică a primarilor în acordarea fondurilor prin PNRR. Criteriile vor fi aceleaşi, respectiv pe aceeaşi categorie de UAT – comună, oraş, judeţ. Conducătorii comunităţilor locale vor putea să aleagă în ce vor investi până la sfârşitul anului, speră ministrul.

Cât priveşte Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, ministrul a reamintit că fiecare unitate administrativ-teritorială va avea asigurată cel puţin implementarea unui proiect, cu o sumă minimă garantată (4 milioane de lei – comune, 7 milioane pentru oraşe, 10 milioane pentru municipii, municipiile-reşedinţă de judeţ 43 de milioane, iar consiliile judeţene, 140 de milioane). Amintim că CJ Iaşi a propus 14 proiecte cu o estimare totală de peste 700 de milioane de lei, municipiul Iaşi a cerut 126 de milioane, iar marea majoritate a comunelor au depăşit cu mult 5 milioane de lei.

L-am întrebat ieri pe ministrul Dezvoltării când va fi stabilită lista cu proiectele selectate şi aprobate pentru finanţare, dat fiind că cererea este de aproape trei ori mai mare decât fondurile totale propuse.

„Suntem în faza de verificare a eligibilităţii proiectelor. Până la sfârşitul săptămânii viitoare, toţi solicitanţii vor primi adrese de clarificare. În baza răspunsurilor primite, putem să închidem etapa de eligibilitate, după care urmează partea de prioritizare a proiectelor cu respectarea sumelor minime garantate. Vor fi criterii specifice fiecărui judeţ, pentru că sunt diferenţe între judeţ şi între categoriile de lucrări, de domenii, de pregătire a unităţilor administrativ-teritoriale”, ne-a răspuns ministrul. El a dat exemplul Iaşului, unde jumătate din UAT-uri sunt fără apă şi canalizare, trei sferturi nu au acces la gaz, iar un procent asemănător, 76 la sută, nu au drumurile comunale şi locale modernizate. În concluzie, cel mai târziu la începutul verii „preconizăm că lista investiţiilor va fi aprobată”, a precizat Cseke. El a adăugat că finanţarea unui proiect poate fi şi parţială.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat