back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Exmatriculare, amenzi pentru părinţi, interzicerea telefoanelor! Ce se poate face la Iaşi împotriva elevilor violenţi

In urma numeroasele incidente care au avut loc în unităţile de învăţământ, din cauza elevilor indisciplinaţi, au fost propuse diverse măsuri de sancţionare a acestora. Se vorbeşte despre exmatriculare parţială, centre de disciplinare, amenzi plătibile de către părinţi/reprezentant legal, paznici care să poată controla elevii în ghiozdane, nota la purtare care să influenţeze admiterea la liceu, instalarea camerelor de supraveghere în sălile de clasă şi interzicerea telefoanelor mobile în şcoli.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, a propus mai multe sancţiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima perioadă. Ziarul de Iaşi a luat legătura cu preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) din Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă, şi cu şeful filialei Iaşi a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Constantin Neagu, pentru a afla cum se poziţionează sistemul de învăţământ ieşean în faţa acestor propuneri.

Exmatricularea elevilor

Propunere FSE „Spiru Haret”: „Instituirea prin lege a sancţiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare şi exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispoziţiilor privind obligativitatea învăţământului.

Reglementare, tot în lege, a altor măsuri sancţiuni, similare celor din alte sisteme de învăţământ:

  • Activitate în folosul unităţii de învăţământ sau comunităţii;
  • Detenţia şcolară, prin care se înţelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise;
  • Pentru abateri deosebit de grave mutarea elevilor în centru de reeducare ce se impun a fi reînfiinţate;
  • Valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu ^ media de bacalaureat.”

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat