back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

60.000 de ieșeni vor primi ajutoare de la UE. Ce conține fiecare pachet

Aproape 60.000 de ieşeni vor beneficia în perioada următoare de alimente prin intermediul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), anunţă Instituţia Prefectului. Ieri s-au făcut primele livrări către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ.

 „În total, judeţului Iaşi i-au fost repartizate un număr de 58.687 de pachete. Ele vor fi distribuite către beneficiari în termen de maxim 60 de zile de la recepţionarea bunurilor”, a declarat prefectul Bogdan Cojocaru. Pachetele sunt destinate persoanelor celor mai defavorizate – familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoanele/ familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial) şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchete sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Fiecare pachet cu produse alimentare conţine: 5 kg făină albă de grâu, 4 kg mălai, 800 grame paste, 4 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, conserve de carne de vită, de carne de porc, pate, compot şi gem de fructe. Greutatea totală a fiecărui pachet este de 25,36 kg.

Articolul integrat pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat