back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.9 C
Paşcani
Login

7iasi.ro: 300 de elevi, victimele politicienilor incompetenți. Copiii merg pe jos la școală, primarul se laudă pe facebook

@ Elevii din Pașcani nu mai beneficiază de abonamente gratuite pentru transportul public, deși acesta este un drept garantat de lege @ Compania locală de transport în comun, CLP Ecoserv SRL, a dat în judecată Primăria Pașcani solicitând plata abonamentelor elevilor pentru cinci luni de zile @ Primarul a „rezolvat-o”: Marius Pintilie l-a schimbat din funcție pe directorul Leonard Ursu, iar elevii merg în continuare pe jos la școală @ Primarul Marius Pintilie este liberal, dar dă vina pe Guvern, care nu a alocat bani de la bugetul de stat pentru plata abonamentelor elevilor din Pașcani @ În plus, acesta invocă lipsa unui regulament de decontare a abonamentelor @ Însă, acest regulament trebuia adoptat de primărie și aprobat de Consiliul Local pe care îl controlează politic alături de consilierii de la Pro România @ Elevilor le rămân două variante: fie își plătesc abonamentele, fie merg pe jos @ La Pașcani, la fel ca la Iași: primarul se laudă pe facebook cu pomeniri, parastase și depuneri de coroane

300 de elevi și-au pierdut dreptul de a circula gratuit cu mijloacele de transport în comun datorită unei decizii politice. De mai bine de un an de zile, primarul liberal Marius Pintilie refuză să deconteze transportul a 300 de elevi din municipiul Pașcani. Societatea locală de transport public, CLP Ecoserv, a pus la dispoziția elevilor abonamente gratuite până înclusiv în luna martie a acestui an. Primăria Pașcani a refuzat să achite contravaloarea gratuităților pentru lunile noiembrie 2020 – martie 2021 returnând facturile emise de transportator în valoare de aproximativ 90.000 de lei. În lipsa decontării abonamentelor, societatea de transport a pus elevii la plată. Din luna aprilie și până în prezent elevii își plătesc abonamentele, deși legea educației le garantează dreptul la transport gratuit. Banii pentru subvenția transportului vin de la bugetul de stat, dar Primăria Pașcani nu a făcut niciun demers și nu a creat cadrul legal pentru a putea primi banii respectiv. Primarul și funcționarii au așteptat să le cadă totul din cer fără a face nimic. Chiar și cu un Guvern liberal, primarul Marius Pintilie nu a fost în stare să le asigure elevilor drepturile prevăzute de lege. Culmea, primarul Pintilie își invocă propria incompetență pentru a se scuza că elevilor le este interzis un drept legal! Societatea de transport a dat în judecată Primăria Pașcani pentru a primi banii pe abonamentele gratuite acordate timp de 5 luni elevilor. Primarul Marius Pintilie l-a schimbat din funcție pe directorul societății, Leonard Ursu, iar problema transportului gratuit al elevilor a rămas în aer.

Primăria trebuia să plătească abonamentele elevilor

Între Primăria Pașcani și societatea CLP Ecoserv SRL a fost încheiat în anul 2020 un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local. În baza acestui contract, societatea din subordinea Primăriei are obligația de a asigura și transportul gratuit al elevilor de la școlile din Municipiul Pașcani. Potrivit legislației aflate în vigoare la data semnării contractului, CLP Ecoserv urma să primească contravaloarea abonamentelor oferite gratuit elevilor din două surse: 50% din sumă de la fiecare școală în parte și 50% de la autoritatea locală, respectiv de la Primăria Pașcani. La începutul lunii noiembrie 2020, legislația a fost modificată în sensul în care școlile au fost scoase din circuitul de decontare, urmând ca autoritățile locale să achite în întregime plata gratuităților pentru elevi, sumele necesare fiind alocate direct de la bugetul de stat pentru fiecare primărie în parte. Concomitent cu această modificare legislativă, au început să apară problemele în privința decontării transportului elevilor.

„Astfel, începând cu luna decembrie 2020 au apărut neînțelegeri între societatea noastră și UAT Pașcani pe fondul nedecontării facturilor – contravaloare abonamente elevi- de către UAT, obligație care derivă din contractul de delegare. În acest context, UAT Pașcani nu mai decontează deloc societății noastre contravaloarea abonamentelor pentru elevi, facilitate de care beneficiază toți elevii din România. Societatea noastră a purtat numeroase discuții cu conducerea UAT Pașcani cu privire la modalitatea de decontare a contravalorii abonamentelor pentru elevi. Au fost trimise adrese însoțite de facturi conținând și situația detaliată a fiecărei unități de învățământ, îndeplinind cerințele prevăzute de contractul de delegare și în HG 435/2020. Facturile au primit viza compartimentului de specialitate al UAT Pașcani și mențiunea bun de plată, deci au fost recunoscute. Se observă clar că UAT Pașcani îngrădește un drept stabilit și recunoscut al elevilor, respectiv acela de a circula gratuit cu mijloacele de transport public, creând în același timp și un prejudiciu societății noastre care, în tot acest timp, a respectat legislația în vigoare.”, se precizează în cererea de chemare în judecată depusă de societatea CLP Ecoserv.

Continuarea pe 7iasi.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat