back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

A început Postul Adormirii Maicii Domnului: are o singură dezlegare la pește. Semnificații, tradiții, obiceiuri

Creștinii ortodocși au intrat astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante și respectate posturi din calendarul bisericesc. Perioada de post durează două săptămâni, între 1 și 14 august, și se încheie cu marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, celebrată anual pe 15 august.

Postul este dedicat Fecioarei Maria, fiind un timp de curățire sufletească, rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Conform tradiției ortodoxe, postul pregătește credincioșii pentru cinstirea momentului în care Maica Domnului „a adormit” cu trupul, fiind apoi înălțată la cer. Este un post al echilibrului, dar și al speranței, în care creștinii cer mijlocirea Maicii Domnului pentru sănătate, protecție și sprijin în încercările vieții.

Rânduiala postului

Postul Adormirii este aspru, asemănător celui din Postul Mare. Se ține fără carne, lactate și ouă, pe tot parcursul perioadei; fără ulei și vin în majoritatea zilelor, cu dezlegare la ulei și vin sâmbăta și duminica; dezlegare la pește este permisă doar pe 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului.

În zilele de luni, miercuri și vineri se postește chiar mai strict, doar cu mâncare uscată sau fiertă. Credincioșii sunt încurajați să se spovedească și să se împărtășească în această perioadă, pregătindu-se duhovnicește pentru marea sărbătoare.

 Tradiții și obiceiuri populare

Postul Adormirii este însoțit și de numeroase tradiții populare. În multe sate, se organizează „postul de 15 zile” al fetelor, considerat un timp de rugăciune pentru a primi un soț bun sau pentru a întemeia o familie. Se obișnuiește ca, în această perioadă, să se dea de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat