back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

A8 s-a oprit brusc la câteva sute de metri după ce a intrat în județul Iași. O contestație surpriză, redactată parcă în pripă

Procedurile ambelor tronsoane scoase la licitație până acum au fost contestate. Al treilea tronson, Lețcani-Prut, încă nu poate să intre în licitație: îi mai lipsește avizul Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.

Cu două zile înainte să expire termenul de înscriere a ofertelor, procedura de atribuire a contractului de proiectare și construire a lotului Moțca-Tg. Frumos din Autostrada Unirii a fost suspendată. Motivul este depunerea unei contestații. Două sunt motivele invocate, aparent în grabă, pe numai două pagini și jumătate: prelungirea cu o săptămână a termenului limită de depunere a ofertelor (de pe 24, până pe 30 aprilie), respectiv că unele clarificări nu ar avea și avizul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (cea care verifică documentațiile care apar pe platforma electronică de licitații).
În comparație, contestația depusă de Strabag în procedura lotului Tg. Frumos-Lețcani însumează 55 de pagini. În acest caz, motivul principal este că termenul de înscriere ar fi prea scurt inclusiv din cauza unor răspunsuri imprecise sau contradictorii la solicitările de clarificare.
Prima consecință este că ambele proceduri au fost suspendate până la soluționarea contestațiilor. Pentru amândouă, termenul de înscriere a intențiilor de participare a fost 30 aprilie.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat