back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Accident la Heci. Șoferul a rămas încarcerat

Accident la Heci. Șoferul a rămas încarcerat

Clipe de groază azi dimineață pe raza comunei Lespezi. Un bărbat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, rămânând încarcerat. Pompierii, Poliția și personalul medical de la Ambulanță au ajuns la fața locului pentru a interveni de urgență. Șoferul, un bărbat în vârstă de 24 ani a fost dus de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare.

Așa arată bucata de drum unde s-a petrecut nefericitul accident de azi dimineață, 23 noiembrie, în jurul orei 09:30. Urme de frână, cap de pod sfărmat și parbrizul făcut țăndări. Asta pentru că șoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, în curbă, oprindu-se în afara părții carosabile, într-un pod.

Cei din satul Heci, comuna Lespezi, care au văzut accidentul rutier și mașina răsturnată, au chemat de urgență ajutor specializat, prin 112. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Pașcani. Victima prezenta numeroase traumatisme.

“Serviciul județean de Ambulanță Iași a fost solicitat să intervină de urgență la un accident ce a avut lco pe raza comunei Lespezi. Au fost direcționate două mașini, una de la Pașcani și una de la Târgu Frumos. Acolo a fost găsită o victimă, cu un traumatism cranian deschis, o plagă frontală și observație fractură de  antebraț. Era conștient însă prezenta o amnezie retrogradă. ” a declarat asistent principal Nicolai Pralea, purtător SAJ Iași.

Cei de la Descarcerare, de la Subunitatea de Pompieri din Municipiu l-au scos dintre fiarele incortosionate după câteva minute. Apoi bărbatul a fost transportat la CPU Pașcani pentru investigații suplimentare.

Și polițiștii de la Rutieră au venit la fața locului pentru cercetări. În cauză s-a deschis un dosar penal.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat