back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Adolescenţii români din grupa de vârstă 12-15 ani ar putea fi vaccinaţi, din vară, împotriva coronavirusului

Suntem la un pas de vaccinarea copiilor. Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează în procedură de urgenţă administrarea serului Pfizer la adolescenţii cu vârste între 12 şi 15 ani. În Statele Unite, începe deja imunizarea copiilor de săptămâna viitoare. Părinţii, cei care trebuie să-şi dea acordul, au păreri împărţite.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani, care, evident, îşi doresc să se vaccineze.

Este declaraţia care a pus pe jar părinţii, cei care va trebui să-şi dea acordul. Ministrul Sănătăţii e încrezător: a declarat în exclusivitate pentru Observator că îşi va imuniza fetiţa de 13 ani imediat ce serul va fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Eu m-am vaccinat, dar copilul nu mi l-aș vaccina, sincer” este o opinie, în timp ce o altă opinie merge în direcţia „mi-aș vaccina copilul. În primul rând, este o protecție pentru cei bătrâni„.

Vaccinul Pfizer este singurul ser aprobat în Uniunea Europeană care se administrează adolescenţilor între 16 şi 18 ani. Acum, Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează în procedură de urgenţă posibilitatea folosirii lui şi pentru copiii între 12 şi 15 ani. Studiile clinice au arătat o eficienţă de 100% a serului la această categorie de vârstă. Aprobarea finală ar putea veni în luna iunie. Asta în timp ce în Statele Unite vaccinul Pfizer ar putea fi autorizat pentru adolescenţi chiar de săptămâna viitoare.

Vaccinul Pfizer, împotriva coronavirusului, testat inclusiv pe bebeluşi de şase luni

Cosmina Berbecel, medic de familie: Chiar dacă ei fac forme mai uşoare de boală sunt situaţii în care ajung şi ei în spital cu complicaţii, dar ei sunt un vector de transmisie a virusului şi pot pune în pericol persoanele adulte care nu au apucat să se vaccineze.

Ultimele cifre oficiale arată că în jur de 17 mii de adolescenţi români, cu vârsta între 16 şi 19 ani, au schema completă de vaccinare. Mai puţin de 60 de mii sunt imunizaţi cu o singură doză, în timp ce peste 743 de mii sunt nevaccinaţi. Sunt şi părinţi care vor deja să-i obişnuiască pe copii cu ideea şi îi iau la centrul de vaccinare pentru a le da un exemplu.

Pfizer a început testele clinice şi pe copiii mai mici de 12 ani, inclusiv pe bebeluşi de şase luni. Şi Moderna testează vaccinul pe minorii care au peste 12 ani.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat