back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Afaceri împotmolite lângă turbionul autostrăzilor A7 și A8. Parcul industrial cel mai bine situat din Iași, de la Pașcani, tot mai greu de adus în intravilan

Schimbarea statutului terenului și pregătirea Planului Urbanistic Zonal trebuiau să fie gata în jumătate de an, dar contractul a fost prelungit la un an și trei luni.

Contractul de servicii de proiectare pentru faza Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și introducere în intravilan a terenurilor în suprafață de 65 de hectare pe care urmează să fie amenajat Parcul Industrial Pașcani a fost prelungit în trei rânduri până acum. Prevederea ca terenurile respective să fie în intravilan este una dintre condițiile pentru acordarea licenței de parc de către Ministerul Dezvoltării.

Asocierea Goldbach Design & Build SRL București și Goldbach Consulting SRL trebuia să finalizeze documentația în șase luni, contra unui preț ceva mai mare de jumătate de milion de lei. Contractul a fost prelungit de trei ori anul acesta, durata asupra căreia Consiliul Județean a fost de acord devenind 454 de zile, adică un an și trei luni. Practic, documentația trebuie să fie gata până la finalul toamnei. Și costul a crescut, de la 508 la 538 mii lei.

Nu este clar de ce proiectarea s-a prelungit. De remarcat însă că administrația județului și-a asumat realizarea infrastructurii zonei studiate pe cheltuiala proprie. De asemenea, branșamentele și racordurile la prestatorii de utilități vor cădea în sarcina beneficiarilor, deoarece pe lista de investiții Primăria Municipiului Pașcani nu are prevăzute lucrări de extindere rețele în zonă.

Amintim că cel mai avansat dintre parcurile administrate de CJ, cel de la Lețcani, ar urma să intre parțial în funcțiune în debutul anului viitor (pe care să îl încheie cu profit, nu în pierdere, ca până acum). La Holboca, un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost finalizat în decurs de un an de firma bucureșteană SMM Invest Co SRL. SF-ul a fost recepționat în iunie de Consiliul Județean, care acum trebuie să găsească 136 de milioane de lei pentru amenajare.

În schimb, viitorul parc de la Pașcani va fi cel mai bine situat, din punct de vedere al accesibilității: la intersecția autostrăzilor A7 și A8, respectiv lângă turbionul care tocmai se construiește acum.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat