back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ai datorii la Fisc? A fost publicată lista cu românii datornici în trimestrul al treilea din 2018

ista cu românii care nu și-au plătit obligațiile fiscale în cel de-al treilea trimestru al anului 2018 a fost afișată miercuri online de Fisc, conform legislației în vigoare. Cei care apar pe aceste liste au acumulat datorii fiscale de cel puțin 15.000 de lei în perioada menționată.

Românii cu datorii la Fisc de cel puțin 15.000 de lei în trimestrul al treilea din 2018 (iulie-septembrie 2018) au apărut miercuri pe lista datornicilor, publicată de Fisc aici.

Atenție! E posibil ca site-ul Fiscului să funcționeze cu dificultate în aceste zile, din cauza numărului mare de căutări în liste.

Publicarea acestor liste face obiectul unei obligații legale ce trebuie îndeplinită până la sfârșitul primei luni de după trimestrul ce tocmai s-a încheiat, conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

Atât simplii cetățeni, cât și firmele sau persoanele fizice autorizate apar pe listele cu datornici (pe liste separate). Dar pragurile de datorii în funcție de care figurează sau nu pe acele liste sunt diferite. Plafoanele legale sunt următoarele:

firmele încadrate la mari contribuabili – 500.000 de lei;
firmele încadrate la contribuabili mijlocii – 250.000 de lei;
în cazul altor contribuabili, inclusiv persoane fizice care desfășoară activități independente – 100.000 de lei;
persoanele fizice – 15.000 de lei.

Contribuabilii apar pe aceste liste pentru că au acumulat datorii care au trecut de termenul de plată. Tot datorii fiscale sunt și diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată stabilit de Codul de procedură fiscală.
CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat