back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Aleșii locali din Pașcani au primit colindători FOTO

Zeci de copii au poposit miercuri, pe 22 decembrie, la Casa de Cultură a Municipiului Pașcani pentru a-i colinda și a le aduce vestea cea bună aleșilor locali. Primarul Marius Pintilie, împreună cu administratorul public Claudiu Bodoașcă și viceprimarul municipiului Cristian Rățoi au primit cu bucurie vizita cetelor de colindători.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, în holul instituției de cultură, pe lângă bradul împodobit a răsunat glasul micilor colindători care au susținut câte un scurt program de colinde.

Grupuri de copii de la școlile din municipiu, dar și din suburbii, voluntarii de la Clubul Impact Special, de la asociațiile Lumină și Dar și ATOR, precum și alți micuți talentați s-au îmbrăcat popular, au dansat și au colindat bucuroși să primească pachete cu dulciuri de la Moș Crăciun.

Copii cu fețe luminoase, voci care au răsunat înălțătoare și gingașe, acompaniate când și când de acordurile la chitară, au fost momente emoționante, care au adus magia sărbătorilor si la Pașcani.

Bucuria Crăciunului a fost adusă și de cetele de colindători de la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani. Un grup de profesori, alături de directorul școlii Elena Pantiru i-au luat prin surprindere pe aleșii locali și au venit să colinde.

Bătrânul cu barbă alba a venit cu tolba plină de cadouri pentru toți micuții talentați și fost încântat de fiecare moment artistic.

După încheierea evenimentului, Moș Crăciun a împărțit daruri și în piațeta din fața Casei de Cultura.

Precizam ca Mosul cel darnic si bun se va intalni din nou cu micutii joi, pe 23 decembrie, atunci cand va aduce cadouri si celor care vor fi prezenti, incepand cu ora 13.00, pe esplanada municipiului.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat