back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Amenzi neîncasate de peste 6,7 milioane de lei. Primarul Pintilie: ar trebui strânși de pe străzi și duși la pușcărie!

Pășcănenii care nu își achită amenzile date de Poliția Locală sau cea Națională ar trebui să fie strânși de pe străzi și să ajungă la pușcărie. Afirmația a fost făcută chiar de edilul municipiului în cadrul unei conferințe de presă cu referire mai ales la cerșetori și cei care practică prostituția.

Primăria are de încasat din amenzi aproape 6,7 milioane de lei (6.689.408 lei), majoritatea dintre ele fiind restante de ani de zile. Este vorba despre mii de sancțiuni date unor cetățeni ai municipiului Pașcani, dar care nu au fost achitate și nici nu au putut fi transformate în zile de muncă în folosul comunității.

Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, spune că a cerut în instanță ca unele amenzi să fie transformate în zile de muncă, dar cei care trebuiau să își achite datoriile au refuzat să muncească.

Edilul spune că în momentul de față nu sunt pârghii pentru rezolvarea acestor probleme, sancțiunea în cazul refuzului fiind o nouă amendă. Întrebat de un cetățean care a urmărit conferința de presă online, cine suportă cheltuielile pentru întreținerea acestora în pușcării, primarul, Marius Pintilie, a spus că nu are nici o problemă ca nota de plată să fie decontată din banii contribuabililor.

Menționăm că administrația locală are de recuperat amenzi și de la societățile comerciale, în sumă totală de 37.640  de lei. De asemenea, la bugetul local sunt înregistrate restanțe totale de 9.808.896 lei la persoane fizice și 3.099.126 lei la persoanele juridice.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat