back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ample actiuni desfasurate de fortele de ordine, la Sirețel și Moțca. Zonele au fost survolate de un elicopter (foto)

La data de 26 aprilie a.c., în intervalul orar 14.00 – 18.00, polițiștii ieșeni, împreună cu celelalte forțe angrenate, au acționat, pe raza comunelor Sirețel și Moțca, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanțelor Militare, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani, Serviciului de Ordine Publică Iași, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, reprezentanți ai Ocolului Silvic Pașcani, iar activitățile au beneficiat de sprijinul aerian al Unității Speciale de Aviație Iași.

În cadrul acțiunii au fost controlate 124 de autovehicule și 4 atelaje hipo și au fost verificate 4 societăți comerciale, fiind legitimate 159 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75.530 de lei, dintre care 22 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, 10 conform O.U.G. nr. 195/2002 și două conform altor acte normative.

Spre exemplu, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Moțca, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, deoarece s-a deplasat pe drumul comunal, din localitatea Moțca, fără a avea asupra sa declaraţia pe propria răspundere şi fără a putea justifica motivul deplasării.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat