back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Angajări în apropierea municipiului Pașcani. Post vacant la Primăria orașului Târgu Frumos

Administrația locală din orașul Târgu Frumos scoate la concurs funcția publică vacantă de inspector asistent, în cadrul Serviciului Tehnic: Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Pentru acest post se solicită studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile urbanism, arhitectură sau construcții, precum și vechime de  minimum 1 an, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Dosarele de înscriere se pot depune în perioada 16 iunie – 05 iulie 2021, la secretariatul comisiei de concurs, iar proba scrisa este pe 19 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei de pe str. Cuza Vodă, nr. 67.

Alte informații pot fi obținute  la sediul instituţiei sau de pe  site-ul www.primariatgfrumos.ro la secțiunea Anunţuri publice – ”Concursuri”.

De asemenea, tot în această peroadă, în apropiere de muncipiul Pașcani se fac angajări și la primăria comunei Cotnari, pe posturile de referent de specialitate gradul II din cadrul Biroului Programe dezvoltare, investiții, urbanism, fond funciar și cadastru și referent gradul II/III din cadrul Centrului dc informare și promovare turistică Cotnari.

Și la Spitalul Orăşenesc Hârlău se fac angajări pentru funcțiile de magaziner și îngrijitoare. De asemenea, la Școala Gimnazială Deleni mai aveți timp până pe 30 iunie să vă înscrieți la un concurs de recrutare pentru ocuparea funcției de contabil șef în cadrul Compartimentului Contabilitate.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat