back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 16 aprilie – 13 mai 2024. Potrivit meteorologilor, revin ploile şi vijeliile puternice, iar la munte se reîntoarce iarna cu lapoviță, ninsori și chiar viscol pe creste.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, marţi, 16 aprilie, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 16 aprilie – 13 mai 2024.

„De marți după-amiză instabilitatea atmosfericã se va accentua şi se va manifesta prin înnorãri, averse, însoţite şi de descãrcãri electrice în Banat, Crişana, Marmureş, iar mai ales spre searã şi noaptea şi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Muntenia. Vor fi condiţii de grindinã, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în zonele de deal şi de munte cantitãţile de apã vor fi în general de 20…35 l/mp. Spre sfârşitul nopţii, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1800 m, trecãtor vor fi posibile precipitaţii mixte. Local şi temporar vântul va prezenta intensificãri în general cu viteze de 50…60 km/h, în zona înaltã, cu peste 75…80 km/h, iar pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie. Joi, 18 aprilie vremea va deveni rece pentru a doua decadã a lunii aprilie în majoritatea zonelor din țară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, local mai ridicate în sud-est pânã spre 18…19 grade, iar cele minime se vor situa în general între 0 şi 9 grade”, spun specialiștii de la ANM.

La munte se reîntoarce iarna cu lapoviță, ninsori și chiar viscol pe creste.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat