back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Anul acesta, diferenţă mare de timp între Paştele catolic şi ortodox. Catolicii, în a treia săptămână de post, ortodocşii îl încep peste trei săptămâni

Anul acesta se înregistrează una dintre cele mai mari diferenţe între Paştele ortodox şi cel catolic. Dacă creştinii catolici sunt deja în cea de-a treia săptămână a Postului Mare, ortodocşii vor intra în post peste aproape o lună de zile. În mod concret, anul acesta Paştele catolic este celebrat pe 31 martie, în timp ce la ortodocşi este pe 5 mai.

Catolicii ieşeni au început postul pe 14 februarie, printr-o ceremonie specială care a avut loc în Miercurea cenuşii la Catedrala romano-catolică din Iaşi. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de PS Petru Sescu, episop-auxilar, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit, cât şi de preoţii din catedrală.

După ceremonia care marchează în mod oficial debutul postului, creştinii catolici au început pregătirile pentru Săptămâna Mare şi momentul învierii, de la finalul lunii viitoare. PS Iosif Păuleţ, episcop catolic de Iaşi, a transmis o scrisoare pastorală către comunitatea catolică din Iaşi, îndemnându-i pe credincioşi la un comportament adecvat perioadei pe care urmează să o străbată, pe coordonatele: „să ne oprim!”, „să ascultăm!” şi „să mergem împreună!”.

„Cu Miercurea Cenuşii începem timpul binecuvântat al Postului Mare, în care suntem chemaţi să ieşim din agitaţia de fiecare zi, să ne oprim şi să intrăm în inimile noastre pentru a trezi dorinţa de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi de semenii noştri. Atunci când ne gândim la Postul Mare, în general, în mintea noastră răsună în mod spontan cuvinte precum: cruce, jertfă, renunţare, post, austeritate, pomană. Este adevărat că toate acestea sunt realităţi pozitive, care caracterizează în mod tradiţional timpul Postului Mare. Totuşi, este important să nu ne oprim aici şi să nu reducem acest timp exclusiv la anumite acte de mortificare sau de caritate. Postul Mare este mult mai mult decât atât. Nu este un timp al tristeţii, ci al bucuriei şi al regăsirii de sine în prezenţa lui Dumnezeu şi în comuniunea fraţilor”, a spus PS Iosif Păuleţ.

Postul la ortodocşi va începe peste încă 20 de zile de azi înainte, pe 18 martie, şi se va încheia duminică, 28 aprilie, când se celebrează şi Intrarea Domnului în Ierusalim. De luni, 29 aprilie, începe Săptămâna Mare, iar duminica următoare se celebrează Învierea Domnului, pe 5 mai. Prima sărbătoare majoră după Paşte în calendarul ortodox va fi Izvorul Tămăduirii, pe 10 mai, Înălţarea fiind celebrată în 2024 în ziua de joi, 13 iunie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat