back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Arendaş de la Cotnari, lăsat fără vie de vecin din cauza hatului neclar

Cel care i-a scos via din greşeală va trebui să-l despăgubească cu producţia pe trei ani: peste 40.000 de lei.

Un arendaş din Cotnari i-a tăiat via vecinului, din greşeală. Arendaşul nu a fost trimis în judecată de procurori pentru tulburare de posesie, dar păgubitul a cerut în instanţă să i se plătească plantaţia desfiinţată şi strugurii neculeşi.

Gabriel C. arendase de la o săteancă din Cotnari 0,42 ha de vie. Cum plantaţiile în zonă nu sunt strict delimitate, arendaşul şi-a localizat terenul discutând cu vecinii, inclusiv cu Emil G., care deţinea o suprafaţă de 0,67 ha de vie nobilă. O săptămână mai târziu, arendaşul s-a apucat de treabă, defrişând plantaţia de viţă-de-vie, care era foarte bătrână şi rară. A scos spalierii, a strâns sârma şi a scos butucii din pământ. După două zile, când treaba era ca şi terminată, a apărut Emil G., care i-a reproşat că a intrat în terenul său, defrişându-i două rânduri de vie, respectiv aproape jumătate din terenul său. A urmat o plângere la Parchet, la Hârlău.

Procurorii au concluzionat că, deşi Gabriel C. intrase pe terenul vecinului său, fapta nu constituie infracţiune deoarece lipsea intenţia de tulburare de posesie. Acest lucru nu excludea însă formularea unei acţiuni civile în pretenţii, ceea ce Emil G. a şi făcut.

În instanţă, arendaşul a afirmat iniţial că, de fapt, cele două rânduri de vie nici măcar nu-i aparţineau lui Gabriel C., cerând chiar anularea titlului de proprietate al acestuia. Acţiunea a fost însă retrasă ulterior. El a cerut totuşi efectuarea unui raport de expertiză topometrică, solicitare respinsă de judecători, pentru că era vorba de o acţiune în pretenţii, nu de grăniţuire sau revendicare.

Magistraţii din Hârlău au apreciat ca fiind dincolo de orice îndoială faptul că arendaşul defrişase două rânduri din via lui Emil G. şi că trebuie să-l despăgubească. Ei au stabilit valoarea despăgubirilor la 41.543 de lei, din care 10.655 lei reprezentau contravaloarea plantaţiei de vie, iar diferenţa, contravaloarea producţiei de struguri nerealizată în perioada 2017-2019. În plus, Gabriel C. a fost obligat şi la plata a 3.900 lei, cheltuieli de judecată. Arendaşul a declarat apel, acesta intrând pe rolul Tribunalului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat