back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

„Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”

300 de copii din judeţul Iaşi vor fi implicaţi într-o serie de ateliere derulate de Asociaţia GISU în cadrul proiectului „Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”. „Satul tradițional românesc se confruntă cu una dintre cele mai mari crize prin depopularea satelor, datorită emigrării în masă a tinerilor și pe fondul îmbătrânirii populației din mediul rural, fapt ce duce la efecte negative, prin pierderea tradițiilor și a valorilor specifice vetrei strămoșești, precum și multe alte probleme de ordin socio-economic.

Ca urmare, este nevoie mai mult ca oricând, de a readuce în atenția copiilor și tinerilor, importanța valorizării patrimoniului local și a tradițiilor, ca mod de dezvoltare economică, a zonelor rurale defavorizate”, au spus oficialii asociaţiei. Ca urmare, ei îşi doresc să implice 300 de copii și tineri din minimum trei comunități rurale defavorizate din județul Iași în activități de creație populară și meșteșugărit, pentru a-i familiaza cu meșteșugurile tradiționale româneşti. Proiectul se va derula în parteneriat cu Asociația Art Meșteșugurile Prutului, Şcoala Gimnazială Mircești, Şcoala Gimnazială Mogoșești-Siret, Şcoala Gimnazială Muncelu de Sus. „Meşteșugăritul și activităţile tradiționale pot fi o modalitate de promovare și creștere a atractivității satelor românești, cu un efect pozitiv asupra atragerii turiștilor și cu beneficii economice pentru populaţia locală.

Turismul rural, ca și componentă a turismului național, este un subsector cu potențial deosebit de dezvoltare, reprezentând, astfel, o alternativă ocupațională pentru forța de muncă rurală, fiind o modalitate de diversificare a activităților economice din mediul rural și un factor de stabilizare a populației rurale”, au mai spus reprezentanţii asociaţiei.

Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat