back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Asistenta socială din Paşcani, încotro? Dispute între primar şi şeful serviciului

 

Diferenţe majore de opinie între edilul municipiului şi un funcţionar publici din subordine privind viitorul unor servicii publice la Paşcani. Şeful de la Asistenţa Socială solicita insistent transformarea serviciului în direcţie cu personalitate juridică motivând că numai aşa ar putea fi dezvoltate şi diversificate serviciile pentru categoriile defavorizate. Din punct de vedere administrativ asta înseamnă mai mulţi salariaţi şi costuri mai mai mari de personal şi trecerea din subordinea directă a primarului în cea a Consiliului Local. Problema a fost discutată şi de către consilieri dar fără nici un rezultat.

Adrian Hariga – foto , şeful de la Asistenţa Socială crede că serviciul public pe care îl coordonează şi de care beneficiază mii de păşcăneni trebuie reorganizat din temelii. El a trimit o nouă adresa primarului şi consilierilor locali prin care atrage atenţia că atât regulamentul de funcţionare cât şi strategia ar trebui modificate şi adaptate legislaţiei în vigoare. În acest sens serviciul ar trebui transformat în Directia de Asistenţă Socială, cu personalitate juridical pentru a avea mai mulţi salariaţi şi pentru diversificarea serviciilor. În document se arată ca pe lângă acordarea beneficiilor de asistenţă socială municipalitatea ar trebui să asigure şi prestarea unor servicii sociale în domeniul protecţiei copilului şi a familiei si persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi, chiar la domiciliul acestora.

De cealaltă parte executivul local susţine că în momentul de faţă Primăria nu poate susţine costurile de înfiinţare şi funcţionare a unei direcţii sociale, mai ales după creşterea usturatoare a cheltuielilor salariale, de la inceputul acestui an. Edilul municipiului crede primele beneficii ar fi pentru şeful serviciului de Asistenţă Socială nu pentru păşcănenii nevoiaşi. Funcţia sa ar urma să fie transformata în director, cu un salariu mai mare şi maşina de serviciu. Problema ar urma să fie tranşata tot în Consiliul Local, în următoarele luni de zile, susţine purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Menţionăm că înfiinţarea unei direcţii de asistenţă socială ar facilita şi atragerea de finanţări şi parteneriate pentru dezvoltarea acestor activităţi, dar şi amenajarea unei cantine şi a unui adăpost pentru categoriile defavorizate.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat