back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Au început lucrările pentru căsuțele de tip familial din Boșteni

Au început lucrările pentru căsuțele de tip familial și un centru de zi ce urmează să fie construite în suburbia Bosteni, la fosta grădiniță. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene derulat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și cofinanțare de la Consiliul Județean Iași. În aceste căsuțe vor fi relocați beneficiarii din Centrul Sfântul Nicolae.

Tot printr-un proiect asemănător, vor fi mutați și copiii din Centrul Sfântul Stelian. Alte două căsuțe de tip familial vor fi ridicate pe un teren de pe strada Morilor. În total, valoarea lucrărilor celor două proiecte este de circa 3 milioane de euro, fonduri nerambursabile, iar cofinanțarea, circa 1 milion de euro.  Lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.

Cele două proiecte fac parte dintr-o reformă ce se desfășoară la nivel național și are că scop desființarea și restructurarea centrelor de plasament cu capacitate mare pentru copii dar și a centrelor unde sunt internați adulți.

De exemplu, la Hârlău, DGASPC Iași vrea să închidă Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrica Hârlău, iar în acest sens instituția caută să cumpere opt case locuibile din Hârlău și împrejurimi și alte patru case din Iași și împrejurimi, la o distanță de cel mult 30 km.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat