back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Bani pentru festivalul de datini de la Târgu Frumos. Evenimentul va avea loc pe 28 decembrie

Tradiția continuă la Târgu Frumos. Administrația locală din oraș a votat în ședința legislativului de joi, 28 noiembrie, finanțarea celei de-a XV-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă  „Cerbul – moștenire din străbuni”. Evenimentul ar urma să aibă loc pe data de 28 decembrie 2024, iar suma alocată din bugetul local este de 15.840 de lei.

Banii ar urma să fie folosiți pentru premii ce vor fi acordate formațiilor, în urma unei jurizări. De asemenea, se are în vedere închirierea unei scene și servicii de sonorizare.

Înscrierile de participare la festival se vor face până pe data de 16 decembrie fie direct la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu, instituție care organizează evenimentul, fie printr-o cerere trimisă pe adresa de mail casadeculturagarabetibraileanu@gmail.com.

 

De precizat este faptul că în cadrul festivalului de tradiție evoluează numeroase cete de cerbi din zona Târgului Frumos și nu numai, dar și formații de urși, urători și alte tradiții.  În anii trecuți, participanții au mers în paradă pe străzile din oraș, iar festivalul s-a desfășurat pe esplanadă.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat