back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Biserica Sfânta Vineri din Pașcani a fost sfințită – FOTO/VIDEO

Zi deosebit de importantă pentru pășcăneni, duminică, 18 mai. După 30 de ani de muncă continuă și sacrificiu, a avut loc sfințirea Bisericii Sfânta Vineri, cu hramul Sfintei Paracheva, de pe strada Ceferiștilor din municipiul Pașcani.

De dimineață, oamenii au început să se adune în jurul lăcașului de cult, iar un grup de creștini îmbrăcați în straie tradiționale i-au primit așa cum se cuvine, cu pâine și sare, pe clerici.

Au început apoi, momentele mult așteptate din slujba de sfințire, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Lăcașul de cult a fost înconjurat de soborul de preoți iar zidurile au fost sfințite cu mir.

După ce au intrat în biserică, ierarhii au sfințit și pecetluit Sfânta Masă, iar apoi au binecuvântat pictura interioară.

Curtea bisericii a fost plină de oameni, martori ai acestui eveniment religios. Slujba de sfințire a putut fi urmărit pe un ecran de dimensiuni mari montat în zona lăcașului.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă amenajată în curtea ansamblului parohial, iar răspunsurile liturgice au fost date de către membrii Coralei „Armonia” din Constanța.

Între timp, oamenii s-au așezat la rând pentru a trece prin altar și a se închina la Sfânta Masă, moment unic pentru comunitate.

La finalul slujbei, au fost oferite mai multe distincții. Părintele paroh, Costel Olariu a primit din partea Părintelui Mitropolit Petru, Crucea Mitropoliei Basarabiei, în semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate, precum și “Crucea Moldovei”din partea Mitropolitului Teofan.

Totodată, părintele Dumitru Rusu, noul paroh al bisericii a primit Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei.

În cadrul momentelor festive, credincioșii au ascultat și cuvinte de învătățură de la ierarhi prezenți.

Slujba de sfințire a fost transmisă live de BIT TV atât pe canalul de Youtube cât și pe pagina de Facebook și poate fi revăzută și pe site-ul de știri, bit24.0-1.ro.

De precizat este faptul că lucrările la biserică au început în 1991, odată cu punerea pietrei de temelie de către IPS Calinic Botoșăneanul, la acea vreme episcop vicar. Din cauza izvoarelor subterane descoperite pe amplasament, lucrările au fost sistate până în 1994, când părintele Costel Olariu a preluat parohia, venind de la Mănăstirea Văratec. De atunci, părintele s-a dedicat în întregime finalizării acestui proiect de suflet.

Lăcașul de cult este construit în stil tradițional moldovenesc, având o lungime de 33 de metri, simbolizând anii trăiți de Mântuitorul pe pământ, și o lățime de 9 metri, în semn de cinstire a celor nouă cete îngerești. Construcția este realizată din cărămidă, iar acoperișul este din tablă de cupru. Pictura interioară este de inspirație realistă, oferind credincioșilor o experiență spirituală profundă.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat