back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Buna guvernare înseamnă responsabilitate, comunicare, cooperare, dar și implementarea proiectelor care aduc un plus în viața românilor!


De aceea solicit public ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor să mai reducă orele pentru propagandă din agenda publică și să depună toate eforturile ca Amenajarea Hidroenergetică de la Pașcani să urmeze cursul firesc și legal.
Nu este loc și nici timp pentru alte amânări. Discutăm despre un obiectiv demarat în urmă cu patru decenii și pe care statul român nu a reușit să îl finalizeze.
Doamna ministru Diana Buzoianu, deblocați proiectul hidrocentralei de la Pașcani! Este o investiție vitală pentru România! Asigură independență energetică și facturi mai mici pentru români!
Suntem într-o etapă foarte avansată din punct de vedere al achizițiilor. Avem o licitație în desfășurare, cu un câștigător desemnat pentru achiziția și montajul echipamentelor hidromecanice care vor echipa cele 4 deschideri ale barajului deversor. Hidroelectrica a alocat fondurile necesare, dar totul pare că s-a blocat la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Nu este posibil ca un proiect care ar aduce beneficii tuturor românilor să se împiedice în birocrația ministerială. Nu asta așteaptă românii de la Guvern, de la cei numiți în funcții publice pentru a gestiona proiectele țării.


Să nu uităm că proiectul a fost declarat de interes public major, având în vedere situația de criză energetică actuală. Facturile românilor la energie au explodat după eliminarea plafonărilor, unii români având de plătit chiar dublu din luna iulie, pentru aceeași cantitate de energie consumată. Cu atât mai sfidător este gestul de a bloca birocratic o investiție în energia verde, în energia regenerabilă. Orice cantitate de energie produsă în România în mod sustenabil reduce dependența de importurile de energie și asigură românilor prețuri mai mici!
Doi miniștri ai mediului au avansat termene pentru finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului – vara anului 2027. Solicit ministrului mediului să respecte termenul asumat la nivel guvernamental de predecesorii săi, inclusiv în documente publice.
Lucrările la barajul de la Lunca, municipiul Pașcani au început în anul 1985, au fost abandonate în 1989, fiind apoi reluate pentru perioade scurte de timp. În momentul de față lucrările sunt continuate de Hidroelectrica. Obiectivul hidroenergetic este realizat în proporție de 70% și cuprinde următoarele obiecte principale: acumulare, baraj, centrala hidroelectrică și racordarea la sistemul energetic național. Acumularea urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de metri cubi de apă, iar hidrocentrala ar urma să aibă o putere instalată de 10 megawați.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat