back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Care este situația infecțiilor nosocomiale în spitalele din Pașcani

În urma tragediilor petrecute în ultimele săptămâni la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, BIT TV a solicitat informații oficiale privind situația infecțiilor nosocomiale din cele două spitale din municipiul Pașcani.

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a transmis, printr-un comunicat de presă, că prevenirea și monitorizarea infecțiilor intraspitalicești reprezintă o prioritate constantă. Potrivit datelor furnizate, în primele șase luni ale acestui an au fost identificate 33 de probe neconforme, comparativ cu 70 de probe în aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, unitatea medicală subliniază că, în ultimii doi ani, nu a fost înregistrat niciun deces cauzat de aceste infecții, iar în acest an Direcția de Sănătate Publică a efectuat patru controale în spital.

Pentru prevenirea și limitarea riscurilor, spitalul a realizat o investiție importantă, cu fonduri externe, de aproximativ 500.000 de euro, în achiziția a 50 de echipamente moderne. Printre acestea se numără: sterilizator cu plasmă, aparat dezinfectat cu aer, nebulizator, sterilizatoare medicale, mașini de spălat și dezinfectat, sistem automat de identificare bacteriană și fungică, aparat pentru antibiogramă și antifungigramă, hotă de biosecuritate, precum și alte dispozitive menite să crească gradul de siguranță pentru pacienți.

Redăm aici comunicatul de presă integral:

Comunicat de presa 29,09

La Spitalul General CF Pașcani, conducerea unității precizează că în acest an nu a fost raportat niciun caz de infecție nosocomială. În 2024 au fost înregistrate două cazuri, iar în 2023 – patru cazuri.

De precizat este faptul că șase copii, diagnosticați și cu alte afecțiuni, au murit în ultimele trei săptămâni la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, în secția de Terapie Intensivă, unde a fost descoperită o bacterie agresivă. Al șaptelea micuț s-a stins din viață la București după ce a fost transferat de la Iași, din aceeasi sectie.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat