back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

CÂT VALOREAZĂ CELE 11 SCULPTURI DE LA PAŞCANI

Cele 11 sculpturi amplasate pe platoul din fata Primăriei Paşcani au fost evaluate astăzi de o echipă de specialişti pentru a fi preluate în patrimoniul municipiului. Ei au ajuns la concluzia că lucrările de artă pot fi estimate la cel puţin 100.000 de euro, ca obiecte de inventar dar în timp valoarea lor ar urma să crească în funcţie de evoluţia carierei artiştilor care le-au creat.

Pentru a fi îngrijite şi ocrotite lucrările de artă rămase în urma simpozionului naţional de sculptura desfăşurat în acesta vara la Paşcani trebuie preluate în patrimoniul municipalităţii. În acest sens a fost întocmită o comisie de evaluare formată din 5 specialişti: un critic de artă şi şi 4 membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Cele 11 lucrări de artă au fost estimate la 100.000 de euro. Este suma totală cu care ele vor fi înscrise în contabilitate ca bunuri de inventar. Specialiştii susţin că valoarea lor artistică ar urma să crească în timp, nicidecum să scadă.

Totodată artiştii urmează să renunţe la drepturile de autor în favoare municipalităţii. Sculptorul Ilie Bostan, prodecanul Universităţii Naţionale de Arte George Enescu din Iaşi, promotorul acestei acţiuni spune că Pascaniul a ieşit în câştig nu în pierdere în urma organizării taberei de sculptură cu bani de la bugetul local.

În acelaşi context administratorul public Gică Zanet a precizat că nu toţi banii alocaţi pentru acest eveniment au fost cheltuiţi (din 70.000 lei au fost cheltuiţi 53750 lei). Urmează să mai fie făcut un album cu sculpturile realizate la Paşcani

Colaborarea dintre Primărie şi artiştii ieşeni ar urma să continue şi anul viitor spune viceprimarita Gabriela Nedelcu. Reprezentanţii universităţii spun că tabăra de sculptură poate fi o acţiune cu caracter permanent şi chiar cu dimensiuni internaţional dacă municipalitatea va dori şi va sprijini organizarea evenimentului.

Tabăra naţională de sculptură Forma şi Expresivitate” de la Paşcani a avut loc în perioada 7 iulie – 12 august a.c. Evenimentul a fost susţinut financiar cu 70.000 de lei, de la bugetul local. Banii au fost cheltuiti atât pentru cazarea şi masa participanţilor cât şi pentru materia primă şi uneltele folosite la sculptură. Totodată cele mai bune lucrări au fost premiate de municipalitate.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat