back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

NEWS

Concert de colinde „Deschide ușa, creștine”, pe 21 decembrie, la Deleni

Cu câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului, administrația locală din Deleni vă invită la un concert de colinde. Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 16:00, la Căminul Cultural.

Legea prin care cresc taxele locale – publicată în Monitorul Oficial

Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede şi creşterea taxelor locale, a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Pentru această lege Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit al celor două...

„Curând, foarte curând” – Se dau în circulație încă 50 de km din Autostrada Moldovei

Încă 50 de km din Autostrada Moldovei A7 au intrat în faza ultimelor lucrări şi a pregătirilor pentru deschiderea traficului, adică tronsonul Focşani – Adjud Nord în continuarea secţiunii Buzău – Focşani, deschisă traficului încă de anul trecut, spune secretarul de...

O nouă sesiune a programului „Rabla” pentru automobile demarează marţi

Persoanele fizice se pot înscrie, de marţi de la ora 10, într-o nouă sesiune a Programului naţional Rabla, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu. Acesta se va desfăşura până pe 31 decembrie 2025 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Bugetele alocate...

,,Cum frumusețea nu justifică prostituția, nici patriotismul nu justifică demagogia” – Petre Carp

Moțiunea de cenzură prezentată și votată astăzi în Plenul reunit nu a fost un act politic responsabil, ci un exercițiu de impostură parlamentară, o colecție de sloganuri stridente, afirmații false și insinuări periculoase, ambalate sub eticheta falsă a „suveranității”. Inițiatorii,...

BNR vinde o monedă din argint cu Mihail Sadoveanu, la un preţ de 640 lei

Banca Naţională lansează pe 15 decembrie în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 145 de ani de la naşterea lui Mihail Sadoveanu, la un preţ de vânzare de 640 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi...

Doi ani de pușcărie după o beție de pomină la Pașcani. Polițiștilor le-a spus că a băut doar un păhărel, medicilor – un pet...

O beție îl va costa pe un pășcănean mai bine de doi ani de libertate. Acesta a fost oprit de polițiști pe când se afla la volan, în pragul comei alcoolice. Nu se afla la prima abatere, așa că...

Camion cu cherestea fără acte, semnalat de activiștii de mediu, la Cristești – VIDEO

Un transport ilegal de material lemnos a fost semnalat vineri seara, 12 decembrie, în zona localității Cristești, pe drumul european, după ce activistul de mediu Daniel Bodnar, președintele Asociației „Străjerii Pădurilor”, a apelat numărul unic de urgență 112. Acesta...

Aria Academy, spectacol de sărbători la Pașcani – VIDEO

Școala de muzică Aria Academy din municipiul Pașcani a organizat la sfarsitul saptamanii trecute, cea de-a treia editie a spectacolului de Craciun cu elevii si profesorii institutiei. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultura Pascani, vineri seara. Pe scena au...

Controale în trafic în zona Târgu Frumos și Hârlău. 40 de șoferi considerați „pericol pe străzi”

În perioada 12-14 decembrie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroul Rutier Iași, Biroul Rutier Pașcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos și Compartimentul Rutier Hârlău au organizat şi executat acţiuni punctuale...

Spitalul de Copii din Iași funcționează în regim de avarie după contaminarea apei cu bacterii. Unii pacienți, redirecționați

Spitalul de Copii din Iași funcționează în regim de avarie, după ce, în urmă cu două zile, s-a aflat că apa este contaminată cu bacterii. Până acum, 24 de pacienți au fost redirecționați către alte unități sanitare din județ,...

Minune de Crăciun pentru familiile sărace, din donații. Preotul Damaschin aduce bucurie pentru 10.500 de copii: „De unul singur n-aș putea”

Pentru copii, decembrie este una dintre cele mai frumoase luni din an. Este perioada în care primesc daruri. Sunt, însă, numeroase situații în care părinții nu își permit să le pună sub brad nici măcar o ciocolată. Pentru unii...

Cerşetor deghizat în călugăriță, surprins într-un tren pe ruta Iași-Cluj: Fiecare face ce vrea. Dumnezeu iartă

Un bărbat deghizat în călugăriță a fost filmat într-un tren care circula pe ruta Iași-Cluj, în timp ce cerea bani de la pasageri. Mai mulți călători au devenit suspicioși, au cerut explicații și au anunțat controlorul de bilete, care...

De ce e important să faci mișcare zi de zi? Exercițiile ușoare care fac minuni pentru creier și te mențin energic și după 60...

Chiar și mișcarea ușoară, făcută regulat, poate avea efecte surprinzătoare asupra creierului tău. Pașii mici, plimbările scurte sau câteva minute de stretching nu doar că aduc energie corpului, dar pot reduce cu până la 45% riscul de demență mai...

Suedezii de la Holmbergs Safety Systems fug de România și scot la licitație fabrica de la Pașcani

Fabrica românească a companiei suedeze Holmbergs Safety Systems este scoasă la licitație la Pașcani, cu un preț de pornire de 2,49 milioane de euro. Falimentul a fost cauzat de prețurile ridicate la energie și de insolvența unui client francez. Fabrica...

Camion cu lemne confiscat de polițiști la Cristești – FOTO

In seara zilei de 12 decembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un tir, ce se deplasa din direcția Suceava către municipiul Roman, ar transporta material lemnos fără aviz de însoțire. Polițiștii Secției...

Ultima săptămână de școală înainte de vacanța de iarnă. Elevii au liber din 20 decembrie

Elevii se află în ultima săptămână de școală înainte de vacanța de iarnă. Modulul 2 al anului școlar 2025-2026 se încheie vineri, 19 decembrie, urmând ca elevii să intre în vacanță începând de sâmbătă, 20 decembrie. Vacanța de iarnă...

Sărbătorile, o povară pentru cei singuri. Numărul cazurilor de depresie crește cu 25% în decembrie: „Li se reactivează unele amintiri”

Sărbătorile nu vin cu bucurie pentru toată lumea. Pentru unii aduc presiune și stări de tristețe. Cei singuri sunt copleșiți de gândul că nu au cu cine să împărtășească aceste momente. La Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, numărul...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași – din nou într-o situație critică!

La doar câteva luni după tragedia care a cutremurat întreaga comunitate, Spitalul de Copii din Iași ajunge din nou într-o stare de nesiguranță gravă. Consiliul Județean Iași, instituția care are în subordine acest spital, a eșuat lamentabil în a...

Sprijiniți opera filantropică a bisericii Spitalului Municipal Pașcani

Biserica din curtea Spitalului Municipal Pașcani vă invită să îi fiți alături de la o acțiune caritabilă. Organizatorii își propun să ajute pacientii spitalizați care au nevoie de ajutor.      

Cele mai îndrăgite filme de Crăciun din toate timpurile. Producții de vizionat în decembrie 2025

Filmele de Crăciun continuă să captiveze publicul prin povești pline de magie, umor și emoție, care aduc spiritul sărbătorilor în casele tuturor. De la animația impresionantă „Klaus”, la comedia „Elf” sau musicalul memorabil „White Christmas”, aceste producții transformă fiecare...

Polița RCA este obligatorie și pentru trotinete și biciclete electrice. Ce prevede legea și ce sancțiuni se vor aplica

Începând de sâmbătă, 13 decembrie, regulile noi privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) nu mai sunt doar pe hârtie, ci vin cu sancțiuni concrete. După o perioadă de 30 de zile acordată pentru conformare, autoritățile pot aplica...

Ministrul Rogobete anunță măsuri urgente la Spitalul de copii din Iaşi, unde a fost găsită o bacterie în apa de la robinet

Ministerul Sănătății anunță măsuri urgente la Spitalul de copii din Iași, după ce analizele de laborator au arătat prezența unei bacterii în apa de la robinet. Internările au fost sistate. Doar urgenţele majore vor fi preluate în această unitate,...

Semnalul de alarmă al oamenilor de știință: Oamenii nu mai țin pasul cu lumea pe care au creat-o în ultimele secole

Oamenii au fost adaptați să trăiască în natură și au rămas ancorați într-o lume diferită de cea creată de industrializare, avertizează un studiu. El arată că ritmul accelerat al schimbărilor moderne a depășit capacitatea corpului uman de adaptare și...

Radarele vechi pot da erori. Când pot șoferii avea șanse să câștige o contestație în instanță?

Șoferii pot fi amendați pe nedrept dacă sunt „vizați” de radare vechi care măsoară greșit viteza. Fasciculul lor, mult prea larg, poate capta viteza altei mașini aflate în apropiere, explică conferențiarul Radu Drosescu, de la Departamentul de Inginerie Mecanică...

Guvernul a adoptat proiectele de lege ce includ măsuri pentru prevenirea violenței și hărțuirii la locul de muncă

Guvernul României a adoptat joi, în cadrul ședinței de Guvern, proiectul de lege pentru schimbarea Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii. În cazul proiectului de lege privind securitatea și sănătatea în...

Creștere a infecțiilor respiratorii acute. În județ, mai multe cazuri cu 62% față de săptămâna trecută

DSP IAȘI: Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 01 - 07.12.2025, s-au înregistrat 6503 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 62,54% mai multe față...

Semnal de alarmă tras de fermierii români la o conferință organizată în Tg. Frumos: „România înregistrează cel mai mare deficit de finanțare agricolă din...

A doua conferință regională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români și desfășurată la Târgu Frumos, a reunit peste 180 de fermieri, procesatori, retaileri, autorități publice, reprezentanți ai mediului universitar și instituții financiare. Semnal de alarmă tras...