Am votat astăzi cu gândul la viitor. La o Românie care rămâne ferm ancorată în valorile europene.La o țară care primește fonduri europene, care atrage investiții, nu le alungă. Unde libertatea, educația și respectul față de oameni nu sunt...
𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢: 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̗𝐮𝐥 𝐈𝐚𝐬̗𝐢!
A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei școli verzi moderne în comuna Todirești, județul Iași, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și...
Întreruperea furnizării apei timp de cinci zile la Pașcani, la începutul acestei luni, i-a scos din amorțeală până și pe cei din conducerea PSD Pașcani.
După luni de zile de tăcere, au organizat o conferință de presă, vineri 16 mai...
Mă uit la ce se întâmplă în campania asta și nu-mi vine să cred cât de jos s-a ajuns. Că George Simion iese public și își bate joc de oamenii care trăiesc cu autism, că folosește „autist” ca pe...
Oricât ne-ar plăcea să credem în soluții miraculoase sau în „salvatori naționali” care promit marea cu sarea de la televizor, realitatea este simplă: niciun sat, nicio comună, niciun oraș nu poate fi dezvoltat fără fonduri europene.
Aceasta este realitatea României...
Votul de duminică îl văd ca pe unul pro. Pentru România în UE și NATO, pro democrație, pro dezvoltare, pro apartenenței noastre la lumea civilizată cu care împărtășim aceleași valori și principii solide.
1) Securitate și stabilitate
Suntem parte din cea...
Mai ca niciodată, românii sunt revoltați și dezbinați. De ceva vreme, politicieni cu interese obscure și cu dorința de putere absolută, au proliferat ura, minciuna și violența, au inventat dușmani ai națiunii și au creat mituri despre geneza dacică...
Ce trebuia să fie o ședință de lucru cu măsuri clare, s-a transformat într-o paradă de mulțumiri reciproce între ApaVital și Primărie.
Nicio decizie fermă, niciun plan concret. Doar mulțumiri și aplauze.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Firma subcontractată de UMB (care...
Pașcănenii nu vor primi reduceri la apă pe următoarele facturi, după ce furnizarea a fost întreruptă timp de patru zile săptămâna trecută, în urma unor avarii succesive. Conform contractului de delegare, este vorba de o reducere de 20% care...
Rezultatele rușinoase obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai a.c. au cutremurat din temelii formatiunile politice din alianța care l-a sprijinit pe candidatul, Crin Antonescu.
Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de prim ministru al...
În vreme ce social-democrații ieșeni așteaptă să vadă dacă Guvernul cade sau nu, liberalii se declară deschiși la orice propuneri de reorganizare. Înfrângerea pare să fie mai amară decât părea. Mai ales la Iași.
Rezultatul primului tur al prezidențialelor reluate...
Surprize și la Pașcani după primul tur al alegerilor prezidențiale, din 4 mai a.c. Alegerile au fost câștigate de George Simion de la AUR cu 42,19%, puțin peste rezultatul obținut la nivel național. Scorul este aproape de 2 ori...
Numărătoarea voturilor s-a finalizat, iar rezultatul este clar: Nicușor Dan merge mai departe în turul doi și îl felicit pentru această reușită!
Acum, nu mai vorbim doar despre o competiție între doi candidați, ci despre o alegere între două viziuni...
Voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale au fost numărate. Mass media, analiștii și politicienii trag propriile concluzii. Viața politică este în dinamică. Au fost anunțate schimbări la vârful principalelor partide, se discută mai multe formule de guvernare.
Pentru...
Rezultate finale, fără diaspora: în turul doi intră George Simion şi Nicuşor Dan
1.GEORGE-NICOLAE SIMION 3.834.353 – 40,87 %
2.NICUȘOR-DANIEL DAN 1.967.377 – 20,97 %
3.GEORGE-CRIN-LAURENȚIU ANTONESCU 1.888.484 20,13 %
4.VICTOR-VIOREL PONTA 1.228.424 – 13,09 %
SURSA MEDIAFAX
Primele rezultate ale exit-poll-urilor pentru turul I al alegerilor prezidențiale 2025 au fost anunțate. Potrivit AVANGARDE Simion merge în turul 2, în timp ce Antonescu și Nicușor sunt la egalitate, iar în exitpoll-ul CURS vor merge în finala pentru...
Aproape 18 milioane de cetățenii români sunt așteptați astăzi la vot pentru stabilirea noului președinte al României. Votul a început în țară la ora 07:00. în cele 18.979 de secţii de votare . În cursa pentru Cotroceni sunt înscriși...
Este un moment delicat, un moment în care trebuie sa alegem pe ce drum mergem. Vrem dezvoltare sau stagnare? Vrem blocaje sau dialog? Vrem izolare sau o tara în care sa trăim după valorile democratice?
Eu am votat cu gândul...
Am votat ca de fiecare dată cu responsabilitate.
Am votat un lider cu experiență, nu „răul cel mai mic”. Am votat cu speranță, nu cu sete de răzbunare. A fost așadar un vot pentru, nu împotriva cuiva.
În cabina de vot...
Am fost la vot. Pentru că indiferent cât de dezamăgit ai fi de clasa politică, viitorul nu se construiește din pasivitate. Se construiește prin implicare.
Ieși la vot! Chiar dacă nu ești convins 100%, chiar dacă nu simți entuziasm –...
Marcăm în această perioadă o etapă esențială în realizarea Autostrăzii Unirii A8, prin semnarea contractului de proiectare și execuție pentru lotul Pipirig – Vânători-Neamț (Leghin), parte a Secțiunii montane II: Miercurea Nirajului – Leghin, cu o valoare de 2,69...
Construcția Lotului Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), parte din sectorul montan al A8, intră oficial în faza de #implementare. Contractul a fost semnat astăzi între CNAIR și o asociere de firme din România și Bosnia, pentru un tronson de...
PSD și PNL, în frunte cu candidatul lor comun la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, au descins sâmbătă la Ungheni ca să taie panglica unui proiect despre care se discută de peste 10 ani.
Aceeași rețetă veche: vin în teritoriu doar...
Oficiali din România și Republica Moldova, români din cele două state, ne-am întâlnit astăzi la Ungheni pentru a sărbători și pentru a da startul lucrărilor la noul pod de peste Prut, parte a proiectului Autostrada A8.
Delegația română, de peste...
Am avut bucuria de a fi parte la demararea lucrărilor pentru construirea primului pod peste Prut în regim de autostradă. Podul de la #Ungheni va fi legat cu Autostrada Unirii – A8 și va facilita accesul fraților noștri de...
Astăzi, primarul comunei Alexandru Ioan Cuza, Aurelian Ghergut, alături de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat contractul de finanțare pentru construirea unei unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru compensarea consumului propriu din comună.
Prin această investiție...
CNIR a transmis astăzi la ANAP, spre validare, documentația pentru contractele privind proiectarea și execuția tronsoanelor cuprinse între Lețcani și Podul de la Ungheni (33 km).
Așteptam de ceva timp lansarea acestei licitații. Îmi doresc ca lucrurile să meargă măcar...
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis astăzi la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, spre validare, documentația necesară lansării procedurii de licitație pentru proiectarea și execuția tronsoanelor cuprinse între Lețcani și Podul de la Ungheni, în lungime totală de...
„România mai face un Pas Înainte. Pe 26 aprilie vor demara lucrările de la primul pod peste Prut în regim de autostradă, legătura rutieră dintre Autostrada Unirii – A8 și Republica Moldova, o investiție care va deschide drumul către...