back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cazul Obreja – Primăria Pașcani vs FACIAS. Faptele s-ar putea repeta, dosarul în instanțele internaționale!

În timp ce procurorii și polițiștii pășcăneni cercetează cauzele și împrejurările în care un pensionar în vârstă de aproape 65 de ani a fost abuzat de doi polițiști locali, între reprezentanții administrației locale și cei ai Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) are loc un schimb de replici prin corespondență.

Într-o adresă din 5 septembrie a.c., primarul Marius Pintilie a precizat că ar fi fost declanșată „o cercetare internă privind modul în care au acționat cei doi agenți, urmând declanșarea cercetării disciplinare”, dar acestea au fost suspendate după ce a fost deschis un dosar penal și faptele sunt cercetate de procurori. În același răspuns, edilul municipiului mai susține că „agenții de Poliție Locală au respectat întru totul prevederile legale în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

raspunsPrimariaPascani

Faptele s-ar putea repeta, dosarul ar putea ajunge în instanțele internaționale!

În replică, într-un răspuns transmis de FACIAS pe 18 septembrie a.c., avocații specializați în apărarea cetățenilor au precizat că „abuzurile comise de forțele de ordine nu pot fi niciodată tolerate într-o societate democratică” și că „într-o asemenea situație, instituția pe care o conduceți să procedeze la condamnarea cel puțin la nivel moral a celor doi polițiști locali și chiar prezentarea de scuze victimei”. De asemenea, FACIAS a cerut „o delimitare a primăriei față de faptele abuzive ale celor doi polițiști și o incriminare măcar la nivel moral a faptelor comise de aceștia”.

Asta deoarece „așteptarea finalizării anchetei penale poate dura luni sau ani, perioadă în care agenții rămân în funcție și pot săvârși noi abuzuri și pare că primăria (UAT Mun. Pașcani) acceptă o astfel de stare”.

În același răspuns, FACIAS a apreciat că ar putea apela și la instanțele internaționale în acest caz pentru tragerea la răspundere a celor doi polițiști.

 

Iată răspunsul integral al FACIAS

În atenția: Primarului Municipiului Pașcani, Dl. PINTILIE Marius Nicolae

STIMATE DOMNULE PRIMAR,

Subscrisa, FUNDAȚIA PENTRU APĂRAREA CETĂȚENILOR ÎMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI (FACIAS),  răspundem la Adresa UAT Municipiul Pașcani nr. 20749/05.09.2025,  arătând următoarele aspecte:

Cu surprindere și profunda dezamăgire, constatăm că primăria (UAT Mun. Pașcani) prin răspunsul său, nu doar că încearcă să minimalizeze gravitatea incidentului, dar pare că  justifică în mod necuvenit acțiunile violente ale agenților săi, invocând în mod selectiv dispoziții legale, în încercarea de a transforma victima unui grav abuz în persoană vinovată.

FACIAS consideră că în acest caz, gravitatea abuzului dovedit prin probe video și declarații de martori, contrazice versiunea polițiștilor și ar fi fost justificat, pe lângă  inițierea imediată a unei anchete disciplinare, astfel cum a noi am solicitat, o delimitare a primăriei față de faptele abuzive ale celor doi polițiști și o incriminare măcar la nivel moral, a faptelor comise de aceștia.

Adăugăm pe lângă cele de mai sus, faptul că așteptarea finalizării anchetei penale poate dura luni sau ani, perioadă în care agenții rămân în funcție și pot săvârși noi abuzuri și pare că primăria (UAT Mun. Pașcani) acceptă o astfel de stare. Pentru că altfel este de neimaginat ca în adresa de răspuns, instituția Dvs. să afirme că ”agenții au respectat prevederile legale cu privire la conducerea  persoanei la sediul Poliției Locale, l-au încătușat pe numitul Obreja Viorel, întrucât acesta opunea rezistență”.

Este de neînțeles ce fel de rezistență putea opune un om în vârstă, pensionar, pentru a fi brutalizat în acel fel (pus pe asfalt –  cu obstrucția căilor respiratorii prin presarea cu piciorul) fapt ce i-a cauzat o criză cardiacă.

Primăria  invocă  dispoziții ale art. 20 lit. f) și art. 24 din Legea 155/2010, subliniate parcă ostentativ, pentru a justifica folosirea forței de către agenți.

Considerăm că răspunsul instituției Dvs. ignoră în mod intenționat condițiile esențiale impuse de lege pentru exercitarea acestor atribuții și anume:

Art. 20 lit. f) prevede că forța trebuie folosită proporțional cu starea de fapt. Martorii și imaginile de pe locul faptei dovedesc că domnul Obreja, un bărbat în vârstă de 70 de ani, cu probleme cardiace, nu a fost agresiv și nu a reprezentat o amenințare. Așa-numita „intervenție” a constat în tragerea persoanei cu forța, doborârea la pământ, apăsarea gâtului cu genunchiul, încătușarea și ținerea la pământ până la venirea ambulanței.

Aceste acțiuni sunt, în mod evident, disproporționate și contrar principiului legalității.

De asemenea, art. 24 alin. (2) (d)  prevede că mijloacele de intervenție pot fi folosite împotriva persoanelor care „se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale polițiștilor (…), dar NUMAI dacă există o temere legitimă pentru integritatea corporală sau viața polițiștilor.

În cazul de față, nu există niciun indiciu că domnul Obreja ar fi reprezentat un pericol. Dimpotrivă, el era singur, în vârstă și fizic vulnerabil.

Și mai mult, tot art. 24 alin. (4) stipulează că folosirea mijloacelor „nu trebuie să depășească nevoile reale”  pentru împiedicarea acțiunilor agresive, însă acțiunile agenților au depășit cu claritate orice „nevoi reale”.

În continuare menționăm că primăria (UAT) prin invocarea unor dispoziții care nu erau necesare pentru a răspunde adresei inițiale a FACIAS, arată încercarea de a învinovăți victima în loc să existe o delimitare clară față de cei doi agenți de poliție.

Răspunsul primăriei face, de asemenea,  referire la art. 18 din Ordonanța nr. 2/2001 și art. 2 alin. (1) lit. 31) din Legea nr. 61/1991, sugerând că domnul Obreja Viorel  a comis o contravenție prin refuzul său de a se legitima.

Chiar și în ipoteza absurdă în care victima ar fi săvârșit o contravenție prin refuzul de a se legitima (fapt contestat de martori), răspunsul la o contravenție minoră nu poate fi niciodată violența fizică brutală și traumatizarea unei persoane vulnerabile.

Arătăm că folosirea excesivă a forței , fără un motiv legal, constituie abuz de putere din partea celor care trebuie să apare cetățenii.

În concluzie, FACIAS consideră că răspunsul primăriei poate fi interpretat ca un grav act de apărare instituțională a unor agenți de poliție locală care au încălcat legea pe care sunt obligați să o aplice, minimalizând suferința unei victime vulnerabile.

S-ar fi impus ca într-o asemenea situație instituția pe care o conduceți să procedeze la condamnarea cel puțin la nivel moral a celor doi polițiști locali, și chiar prezentarea de scuze victimei.

FACIAS va monitoriza îndeaproape acest caz și nu va ezita să apeleze la toate instanțele naționale și internaționale competente pentru a asigura respectarea drepturilor omului și a statului de drept.

Abuzurile comise de forțele de ordine nu pot fi niciodată tolerate într-o societate democratică.

Menționăm că FACIAS este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, partener strategic al Consiliului Europei și al Comisiei Europene prin Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA), înființată în anul 2008 este specializată în activități de advocacy în domeniul drepturilor omului. În principal, preocuparea și demersurile noastre vizează apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor statului și acționăm în calitate de membru al CIVICUS (World Alliance for Citizen Participațion), al FRA (Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale) și al rețelei internaționale Friends of Europe.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat