back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Ce se întâmplă pe șoselele Iașului? Val de accidente mortale în județ: adormit la volan, depășire, tangaj. Trei oameni au murit și alți cinci grav răniți în doar câteva zile

Un sfârșit de săptămână marcat de tragedii pe șoselele din județul Iași. Trei accidente rutiere grave au avut loc în decurs de doar patru zile, soldate cu trei persoane decedate și cel puțin cinci răniți, dintre care unii în stare critică.

Printre victime se numără un copil și o întreagă familie aflată în concediu, dar și un tânăr de 24 de ani care și-a pierdut viața în urma unei depășiri riscante. 24 de oameni au murit pe șoselele din județ de la începutul anului.

Seria neagră a fost deschisă joi, în jurul orei 12.40, cu un accident rutier deosebit de grav ce a avut loc pe DN 28 A, la aproximativ trei kilometri de Târgu Frumos spre Pașcani. O femeie de 49 de ani, aflată la volanul unei Mazda care tracta o rulotă încărcată cu obiecte personale, a pierdut controlul mașinii într-o curbă la dreapta. Rulota, în care se aflau inclusiv biciclete, o butelie, aragaz, jucării și alte bunuri, ar fi început să se balanseze, modificând traiectoria autoturismului.

Potrivit polițiștilor, cauza exactă a pierderii controlului este încă investigată, dar ipotezele luate în calcul includ fie viteza prea mare cu care șoferița a abordat curba, fie o manevră bruscă de evitare a unei betoniere care circula din sens opus, aproape de axul drumului.

Tatăl, pasager dreapta-față, a murit pe loc
Autoturismul a fost proiectat direct pe contrasens, unde a fost lovit frontal de un TIR. Impactul a fost devastator: mașina a luat foc imediat după coliziune.

Rulota a făcut tangaj și a împins mașina pe contrasens, exact în fața mea, la trei metri. N-am avut cum să evit impactul. Am lovit din plin și am ajuns pe câmp cu TIR-ul. Mașina a luat foc, am sărit cu extinctorul și, împreună cu alte persoane, am reușit să scoatem copiii din spate. Cei din față erau striviți. Persoana din dreapta este acolo jos, decedată”, a povestit jurnaliștilor șoferul camionului implicat în accident, la scurt timp după producerea acestuia.

Bărbatul de 49 de ani aflat pe scaunul din dreapta față a murit pe loc, fiind strivit de bord. Șoferița și cele două fetițe de pe bancheta din spate au fost transportate în stare gravă la spital. Telefonul mobil al uneia dintre fetițe, aflat într-o geantă căzută între scaune, a fost descoperit ulterior de polițiști cu ajutorul jurnaliștilor de la Ziarul de Iași, permițând astfel identificarea rudelor.

Reprezentanții Poliției Iași au transmis că șoferul TIR-ului, un bărbat de 50 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta este în desfășurare. Starea victimelor era ieri în continuare gravă, cu o evoluție ușor pozitivă, dar în continuare cu pronostic rezervat. Mama a suferit leziuni cerebrale, care îi mențin prognosticul rezervat, fiind internată în continuare la Terapie Intensivă. Cele două fetițe se simt un pic mai bine, au fost ambele detubate, dar starea lor de sănătate se poate agrava oricând.

Starea pacientelor este ușor ameliorată față de zilele anterioare. Au fost detubate și sunt stabile din punct de vedere hemodinamic, însă prezintă leziuni cu risc major: traumă craniană, toracică și abdominală. Evoluția lor rămâne imprevizibilă. Pot avea perioade de ameliorare, după care să se agraveze”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, managerul Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași.

Depășire periculoasă, sfârșit tragic: un tânăr de 24 de ani a murit la Stolniceni-Prăjescu
O altă tragedie a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.50: accident mortal pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu. Silviu Mărginică, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi, se deplasa dinspre Pașcani spre Roman. La un moment dat, tânărul a efectuat o depășire neregulamentară, ignorând un indicator care interzicea manevra și încălcând marcajul cu linie continuă.

Mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un alt autoturism care circula regulamentar, condus de un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani. Ambii șoferi au fost răniți și transportați de urgență la spital, însă Silviu Mărginică a suferit leziuni grave și a decedat câteva ore mai târziu, în ciuda eforturilor medicilor. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta va stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Accident fatal în centrul localității Bălțați: un șofer de TIR ar fi adormit la volan
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1, un alt accident mortal a avut loc în localitatea Bălțați, pe Drumul European 583. Un bărbat de 56 de ani, din Târgu Mureș, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule (autoutilitară cu semiremorcă), a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara carosabilului, chiar în centrul localității.

Potrivit primelor concluzii ale polițiștilor, șoferul ar fi adormit la volan. În urma răsturnării, bărbatul a fost aruncat prin parbriz și a murit pe loc. Echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Statisticile Poliției arată că, în primele 7 luni ale anului 2025, în județul Iași au fost înregistrate nu mai puțin de 62 accidente rutiere grave (în scădere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut), în care au decedat 24 de persoane (în scădere cu 11% față de aceeași perioadă din 2024).

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat