back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ce trebuie să faceți când primiți o factură greșită, care nu conține date despre plafonare, compensare sau are cantități eronate

Vicepreședintele ANRE a explicat miercuri seara, la Digi24, ce trebuie să faceți când primiți o factură care nu respectă legea, adică nu are plafonare, nu are compensare. Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanții ANRE într-un comunicat.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE: În primul rând ar trebui să identific dacă am dreptul la plafonare și la compesare, ca să nu fac o reclamație degeaba. Ceea ce trebuie să știe consumatorii este că în cazul energiei electrice au dreptul la plafonare cei care au un preț al energiei electrice, cu toate tarifele incluse, peste un leu pe kWh, sau dacă vorbim despre prețul doar al energiei, fără tarife de rețea, alte contribuții și TVA – 525 de lei pe MWh.

În momentul în care cineva are un preț unitar în factură peste această valoare, de 0,525 lei /kWh, înseamnă că ar fi avut dreptul la plafonare.

Dacă apare un preț unitar în factură peste această valoare și nu apar cifre cu minus, în sensul de reducere din valoarea facturii a valorii peste acest preț de 525 de lei pe MWh, înseamnă că nu s-a aplicat plafonarea.

În cazul compensării, valoarea acesteia este de 29 de bani la pe kWh, și au dreptul la compensare cei care au consum lunar de energie electrică între 30 și 330 de kWh, în toate aceste 5 luni din perioada 1 noiembrie – 31 martie 2022.

Deci dacă am acest consum, între 30 și 330 kWh și nu mi s-a acordat compensarea, iarăși ar trebui să facem o reclamație.

Dacă nu există plafonare sau compensare, primul pas este să cerem lămuriri de la furnizor, să întrebi de ce factura a fost trimisă în acea formă. Poți să întrebi de prețul aplicat, poți să îl întrebi de ce nu a aplicat plafonarea, de ce nu a aplicat compensarea, sau nici cantitățile nu sunt în regulă, pentru că în continuare se practică estimarea și uneori se greșește și la estimare.

În momentul în care cineva întreabă furnizorul despre conținutul facturii, furnizorul are obligația să răspundă în 15 zile la asemenea solicitări.

Clienții care nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie sau la alte instituţii, printre care și ANPC.

sursa digi 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat