back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Ce trebuie să ştii despre etichetarea anvelopelor – VIDEO

Reglementarea EC/1222/2009 prevede ca toate anvelopele pentru maşini proprietate personală, vehicule comerciale uşoare, camioane, autocare şi autobuze fabricate dupa 1 iulie 2012 şi comercializate în Uniunea Europeană din noiembrie 2012 trebuie în mod obligatoriu să poarte un sticker sau să fie însoţit de o etichetă vizibilă în punctul de vânzare. Comisarii de la Protecția Consumatorului vor controla la sânge etichetarea anvelopelor care este obligatorie din prima zi a lunii noiembrie.

Șeful ANPC a mai precizat că amenzile pentru neetichetare pot ajunge până la 30.000 de lei.Noua legislaţie europeană urmăreşte trei obiective importante: îmbunătăţirea eficienţei energetice, a siguranţei rutiere şi reducerea nivelului de zgomot produs în trafic.

Pe noile etichete, asemănătoare celor postate pe aparatele electrocasnice, sunt evaluate trei performanţe: consumul de carburant, siguranţa în trafic, zgomotul exterior produs la o viteză constantă.

Conform specialiştilor Michelin, anvelopele care vor fi încadrate în categorii de la A (cele mai performante) până la G (mai puţin performante), economia de carburant este 0,5 litri/100 km, iar pe întreaga durată de viaţă a anvelopelor, estimată la 45.000 de km, economia ajunge la 300 litri.

Regulamentul nu se aplică, printre altele, la anvelopele reşapate, maşinilor de epocă sau automobilelor de curse.

Etichetele vor conţine informaţii referitoare la clasele de eficienţă a consumului de combustibil, clasele de aderenţă pe teren umed, clasele de zgomot exterior de rulare este de natură a influenţa deciziile utilizatorilor finali în sensul achiziţionării unor pneuri mai sigure, mai silenţioase şi mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil.

In ceea ce priveste consumul de carburant unui vehicul complet echipat, diferenta dintre doua calificative, de exemplu „A” si „B”, poate ajunge pana la 3 l/100 km.

Cum se masoara eficienta energetica

Conform noii reglementari europene, masuratorile vor fi realizate pe rampe de control. Calificativele acordate vor corespunde valorilor masurate, exprimate in kg/t. Calificativele pot fi de la A (pana la 4 kg/t) la F (peste 8 kg/t); de exemplu, dublul coeficientului initial. Calificativul G nu va fi utilizat.

FRÂNAREA PE SUPRAFEŢE UMEDE

Intre doua calificative, de exemplu „C” si „B”, distanta de franare scade cu 15%, adica 4,5 metri, in cazul unui camion care decelereaza de la 60 km/ora la 20 km/ora in 30 metri.*

Cum se masoara franarea pe suprafete umede

Datele sunt colectate pe trasee de testare acoperite in prealabil cu un strat de apa cu o adancime de 0,5 – 2 mm. Temperatura mediului si cea a solului pot varia intre 5 si 35°C. Caracteristicile traseului de testare (materialul cu care este acoperit traseul, coeficientul de frecare pe asfalt, etc.) pot varia si ele in limitele impuse prin lege. Vehiculele recomandate pentru testare pot fi atat autocamioane echipate complet cu anvelope de tipul celor care urmeaza sa fie testate cat si vehicule concepute special pentru realizarea de teste (remorci). Calificativele pot fi de la „A” la „F”. Nu va exista calificativul „G”.

Zgomotul la rulare

Diferenta dintre o anvelopa cu doua linii si o anvelopa cu o singura linie este de 3 decibeli sau jumatate din zgomotul la exterior.

Cum se masoara zgomotul la exterior

Reglementarea europeana are in vedere numarul de decibeli atins la deplasarea vehiculului, comparativ cu valoarea limita care  va intra in vigoare in perioada 2012 – 2016 (reglementarea europeana EC/661/2009).

Trei linii de culoare neagra reprezinta cea mai slaba performanta. Zgomotul emis de anvelope depaseste viitorul standard, dar se afla sub nivelul maxim autorizat in prezent.

Doua linii negre inseamna ca zgomotul emis de anvelopa se incadreaza in limitele care urmeaza sa intre in vigoare.

O linie neagra inseamna ca nivelul de zgomot emis de anvelopa este cu 3 decibeli sub nivelul legal care urmeaza sa fie implementat.

Sursa: Evenimentul Zilei

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat