back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Centrul Pașcaniului va fi închis, pe un sens, de Ziua Copilului

Un sens de mers din centrul municipiului Pașcani va fi închis în perioada 31 mai de la ora 12:00 și până pe 1 iunie, ora 22:00. Mai exact, partea de pe strada Ștefan cel Mare dinspre Oficiul Poștal, pornind de la această instituție și până la Casa de Cultură va fi liberă pentru distracția celor mici, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Situația a fost discutată în cadrul ședinței comisiei tehnice pentru organizarea circulației în municipiu, ce a avut loc vineri, 19 mai, la Primăria Pașcani. Aici urmează să fie organizat un concurs de desene pe asfalt, demonstrație de karting, ateliere de prim ajutor, picturi pe față, concursuri de indemnare pentru triciclete, biciclete, role și altele.

O parte din membrii comisiei au precizat că activitățile de acest tip ar trebui amenajate în zone unde nu este circulație rutieră, de exemplu, parcuri sau piațete.

Nu este prima dată când pe acesta porțiune de stradă a fost restricționat traficul rutier, iar în acest an, zona va mai fi închisă cu ocazia Târgului Meșterilor Populari și de Zilele Municipiului. Pășcănenii intervievați de BIT TV consideră că zona respectivă ar trebui să rămână permanent pentru traficul pietonal sau măcar în zilele de weekend.

O măsură similară a fost luată acum câțiva ani de zile, doar pe timpul verii. În cadrul dezbaterii publice a Planului de Mobilitate Urbană BIT TV a propus ca Primăria să închidă pe un sens sau pe ambele sensuri circulația rutieră pe strada Ștefan cel Mare, în zilele de weekend, pentru acces pietonal, nu doar pe timpul verii ci pe tot parcursul anului.

De cealaltă parte, primarul municipiului Pașcani a spus că nu ar fi de acord cu închiderea în weekend a străzi Ștefan cel Mare pe motiv că ar bloca traficul rutier și astfel de acțiuni ar trebui organizate în Parcul Municipal.

De precizat este faptul că programul complet al activităților organizate de Ziua Copilului ar urma să fie anunțat la începutul săptămânii viitoare, după ședința de Consiliu de luni, în care se va discuta pe acest subiect.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat