back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cinci posibile incidente la sectiile de votare din județul Iași

Comunicat:De la începerea votării, au fost sesizate 5 posibile incidente, dintre care 4 sunt confirmate, iar unul este în curs de verificare.

O persoană a fost sancționată contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru provocare de scandal.

De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la 3 posibile infracțiuni.

Permiteți-mi să va dau și câteva exemple de fapte sesizate până la acest moment.

1.⁠ ⁠Polițiștii din județul Iași au fost sesizați prin 112 de către o persoană cu privire la faptul ca soției sale, care are domiciliul în municipiul Iași, i-a fost refuzată exercitarea dreptului la vot pe liste suplimentare la o secție dintr-o altă localitate. Polițiștii au constatat că președintele secției de votare i-a comunicat ca, din cauza numărului mare de persoane care au votat pe liste suplimentare, raportat la numărul de buletine existente, ar fi de preferat să voteze la secția de votare la care este arondată. În cauză a fost întocmit dosar penal.

2.⁠ ⁠Polițiștii ieșeni au fost sesizați despre lipsa unei ștampile, de la o secție de votare, din municipiul Iași. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.

Angajații MAI, din județul Iași rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate.

Prefectura Iasi

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat