back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ciobanul din Soci care şi-a ucis tatăl cu făcăleţul vrea o pedeapsă minimă

Ciobanul din Soci care şi-a ucis tatăl cu făcăleţul vrea o pedeapsă minimă. A fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ,,omor asupra unui membru al familiei”, fiind condamnat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi la opt ani şi opt luni de închisoare, deși maximul prevăzut de lege e de 17 ani şi şase luni. Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei către minim, adică şase ani şi opt luni.

 


La începutul acestui an a avut loc un omor în familie care a şocat chiar şi pe procurori, criminalişti şi legişti prin violenţa cu care s-a produs.

Sorin Şandru (38 de ani), deşi a absolvit o şcoală profesională căpătând calificare de cizmar, n-a profesat niciodată. A preferat să lucreze ca cioban pe la stânile din judeţ şi să locuiască la părinţi, într-o casă modestă din satul Soci, comuna Mirosloveşti, alcătuită din două camere şi o magazie lipită de ea. Această magazie, nebranşată la reţeaua electrică, era sălaşul lui Sorin, atunci când nu avea de lucru. În casă stăteau mama, tatăl şi fratele mai mic, acesta din urmă fiind nevoit să stea într-un scaun cu rotile din cauza unui handicap locomotor.

Ca să nu bea pe întuneric, Sorin avea un prelungitor conectat la o priză din odaia unde dormeau părinţii săi. De la acest prelungitor a pornit toată grozăvia din seara de 5 ianuarie a.c.

În ziua respectivă, ciobanul fusese la cimitir, împreună cu doi veri de-ai săi, ca să sape un mormânt. Cum se obişnuieşte la ţară, beneficiarul i-a omenit pe lucrători cu vin din belşug. Când a terminat treaba, în jurul orei 15.00, Sorin dăduse deja pe gât aproape trei litri. Nu i-a ajuns, s-a mai oprit la birtul din sat, unde a continuat să bea.

Acasă, părinţii săi aveau aceeaşi îndeletnicire. În jurul orei 18.00, Mişu, tatăl său, a venit în magazia lui Sorin, i-a adus lemne, a făcut focul, iar apoi s-a întors în camera lui, pe care a încuiat-o pe interior, după care a scos din priză cablul de alimentare cu energie electrică.

Ciobanul a ajuns acasă într-un târziu, pe la ora 20.00, a dat să aprindă becul şi să pornească televizorul şi a văzut că nimic nu funcţiona. Şi-a dat imediat seama de cauză şi s-a dus spre camera părinţilor, ca să-şi bage prelungitorul în priză. Cum am spus, uşa era încuiată, taică-său n-a vrut să-i deschidă şi, din acest moment, lucrurile au degenerat.

Bătrânul a mai apucat să spună ,,Femeie, eu mor!”, apoi a închis ochii definitiv

Sorin a tras mânerul până ce aceasta a ieşit din toc, apoi a insistat şi a scos uşa din balamale, timp în care s-a spart geamul, iar tocul uşii s-a crăpat. Bătrânul îl aşepta lângă sobă, înarmat cu un făcăleţ. Dar, din cauza vârstei (67 de ani) şi alcoolului, a fost lent în mişcări, abia a reuşit să-şi atingă fiul la antebraţul stâng. Acesta i-a smuls făcăleţul şi l-a lovit cu putere, de trei ori, în moalele capului. Mişu s-a prăbuşit pe podea, lovindu-se în cădere şi de cenuşarul metalic al sobei. Tânărul nu s-a oprit.  A mai dat câteva şuturi zdravene părintelui său, după care s-a întors la birt. În acel moment, Mişu a mai apucat să spună soţiei ,,Femeie, eu mor!”, după care şi-a pierdut cunoştinţa şi la scurt timp a murit. Era ora 20.30. Ambulanţa chemată de fratele ucigaşului n-a mai putut decât să constate decesul.

Poliţiştii l-au reţinut pe Sorin în aceeaşi noapte, ciobanul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ,,omor asupra unui membru al familiei”, iar, pe 30 iunie, a fost condamnat de magistraţii de la Tribunalul Iaşi la opt ani şi opt luni de închisoare.

Criminalului i s-a părut prea mult şi a atacat sentinţa la Curtea de Apel. În motivarea demersului său, Sorin a spus că el e mai greu cu capul, fiind internat de patru ori la Socola, că era beat şi fusese provocat de tatăl său. În plus, cel decedat tot tărăgăna rambursarea unei datorii de 800 lei. Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei către minim, adică şase ani şi opt luni.

Prin sentinţa de luni, judecătorii i-au respins, ca nefondat apelul. Şi-aşa pedeapsa dată de prima instanţa a fost una blândă. Maximul prevăzut de lege e de 17 ani şi şase luni.

Sursa Evenimentul 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat