back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Clarificări privind locul de parcare cu dublu standard

 


IPJ Iași clarifică dacă șoferii au voie sau nu să oprească mașinile pe marginea Străzii Grădiniței din Pașcani, pe partea dreaptă, pe sensul de mers spre Dedeman, imediat după sensul giratoriu. Acolo mai mulți șoferi au fost amendați din cauza liniei continue, însă nu și primarul municipiului, Marius Pintilie, care a fost surprins parcând mașina pentru a merge la o sală de sport din apropiere. După ce imaginile au fost postate de un cetățean pe rețelele de socializare, edilul a susținut că nu ar fi încălcat nicio lege și i-a sfătuit pe șoferii amendați să ceară anularea amenzilor în instanță. În urma unei cereri de informații publice trimisă de BIT TV, IPJ Iași a făcut măsurători la fața locului. Polițiștii au constatat că, după terminarea restricției de 25 m de la trecerea de pietoni și până la indicatorul de „Oprire interzisă”, fără plăcuță adițională, se află o distanță de 11,3 m care nu este afectată de nicio restricție.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că, pe sectorul de drum al străzii Grădiniței (DN28A), pe sensul de mers dinspre intersecția cu sens giratoriu a str. Moldovei cu str. Grădiniței către magazinul Dedeman, se află montat un indicator rutier cu semnificația Oprirea interzisă, la o distanță de 57,8 metri de colțul intersecției respective și de 36,3 metri după trecerea pentru pietoni din zona imediat apropiată, existând astfel o distanță de 11,3 metri după terminarea acestei ultime zone de interzicere a opririi vehiculelor, fără interzicere de oprire/staționare a vehiculelor. Având în vedere că incidența semnificației indicatorului rutier cu semnificația Oprirea interzisă produce efecte din locul instalării acestuia, în lipsa unei plăcuțe adiționale cu semnificația începutului, confirmării sau sfârșitului zonei de acțiune a acesteia și ținând cont de distanțele precizate mai sus, raportate la colțul intersecției și trecerea pentru pietoni menționate… se constată că pe întreg sectorul de drum în cauză este interzisă oprirea vehiculelor, cu excepția distanței de 11,3 metri, existentă între locul terminării zonei de interzicere a opririi vehiculelor măsurată de la trecerea pentru pietoni și până la indicatorul rutier…”

Totuși, „zona liberă de restricții” nu poate fi accesată de vehicule din cauza marcajului „Linie continuă simplă”. Deci parcarea mașinilor pe cei 11,3 m este posibilă doar cu încălcarea prevederilor legale.

„De asemenea, menționăm faptul că distanța de 11,3 metri este inaccesibilă vehiculelor, conform semnificației marcajului linie continuă simplă, existent de-a lungul acestei porțiuni de drum public. Potrivit prevederilor art. 142 lit. a), e) și f) din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002-R, privind circulația pe drumurile publice, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului Oprirea interzisă, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanță mai mică de 25 de metri de colțul intersecției.”

Pentru clarificarea situației, IPJ Iași a cerut Primăriei Pașcani, în calitate de administrator al drumului, ca cei 11,3 m să fie prevăzuți cu marcaj corespunzător pentru interzicerea staționării. Așadar, în acea zonă șoferii vor avea voie doar să oprească pentru câteva minute, nu și să parcheze/staționeze.

„În acest sens, a fost transmisă o adresă către administratorul drumului public, pentru a dispune măsurile necesare astfel încât spațiul delimitat de marcajul liniei continue și marginea din dreapta sensului de mers precizat să fie prevăzut cu un marcaj de interzicere a staționării.”

Și primarul Marius Pintilie a cerut ca situația să fie clarificată și să fie mutat indicatorul. Edilul a spus că nu ar fi nicio problemă dacă Poliția l-ar amenda, dacă se va face constatarea că a greșit. În răspunsul dat jurnaliștilor, el a insistat că ar fi parcat legal, în cei 11,3 m, deși este linie continuă.

Subiectul a fost discutat și în ședința Comisiei Locale de Circulație la insistențele BIT TV. Membrii comisiei au stabilit că vor hașura porțiunea respectivă și vor muta indicatorul. Nu este clar dacă va fi permisă staționarea în contextul în care va fi păstrată linia continuă.

Menționăm că Poliția Locală a refuzat să intervină în acest caz pe motiv că nu a fost la fața locului și că nu pot fi date sancțiuni pe baza unor fotografii.

Raspuns 28286

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat