back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Clasele, împărţite în două: jumătate la şcoală, jumătate acasă la ore online

Ministrul Educaţiei şi cel al Mediului, Costel Alexe, care este şi şef al PNL Iaşi, au fost prezenţi ieri la o întâlnire cu inspectorii şcolari. Ce alte declaraţii s-au făcut legate de modul în care va începe şcoala în această toamnă? De aici, oficialii au plecat spre Ţibana, pentru a duce 100 de tablete unor elevi defavorizaţi, la apelul unei profesoare.

Vizită inopinată a ministrul Educaţiei, Monica Anisie, ieri la Iaşi, în prima parte a zilei aceasta participând la o întâlnire cu inspectorii şcolari din cadrul ISJ. Alături de aceasta, în cadrul vizitei de la ISJ a participat şi un alt ministru: cel al Mediului, Costel Alexe, care este şi şef al PNL Iaşi. „Sunt în calitate de ghid: doamna Anisie nu a mai fost aici”, a spus acesta, probabil pentru a preîntâmpina interpretările politice ale vizitei.
În cadrul discuţiilor cu inspectorii şcolari, potrivit Monicăi Anisie, au fost prezentate resursele umane şi materiale de la nivelul judeţului pentru a putea începe anul şcolar chiar şi în cazul unei prelungiri a stării de alertă sau chiar urgenţă. De asemenea, ministrul a ţinut să viziteze Iaşul în această perioadă şi pentru că are loc admiterea la liceu pentru candidaţii din Republica Moldova, Iaşul fiind singurul centru din ţară unde sunt admişi candidaţi de pe malul celălalt al Prutului.
„A avut loc o întâlnire cu echipa Inspectoratului Şcolar în care au fost prezentate rezultatele bune şi foarte bune ale elevilor ieşeni la examenele naţionale din acest an. Au fost discutate elemente specifice care au fost implementate la nivelul judeţului nostru în perioada suspendării cursurilor, practic începând din martie 2020, şi, nu în ultimul rând, au fost analizate şi proiectate, împreună cu doamna ministru, strategii pentru o eficientă şi bună începere a noului an şcolar”, a menţionat inspectorul şef Genoveva Farcaş, în cadrul conferinţei de presă comună.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat