back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Codul Rutier, modificat din nou! Ce se va întâmpla cu radarele. Noi reguli în trafic

În anul 2018, o lege adoptată de Parlament impunea poliției rutiere să semnalizeze prin panouri instalarea radarelor cu cel puțin 500 de metri față de aparatul de măsurare a vitezei. După ce legea a fost respinsă de două ori de către CCR, printr-un nou proiect se renunță la această prevedere.

Din legea inițială se menține însă obligativitatea ca mașinile poliției rutiere să aibă însemnele specifice, fiind interzisă instalarea radarelor pe mașini „civile”.

Prevederile legii din 2018 nu au fost aplicate nici măcar o singură zi, iar proiectul prin care poliția va trebui să renunțe la mașinile fără însemne abia a fost depus la Senat, astfel că este probabil ca aceste vehicule să fie utilizate cel puțin până la finele acestui an.

Presemnalizarea radarelor, bucuria vitezomanilor

În urmă cu trei ani, șoferii din România puteau spera că vor scăpa aproape complet de riscul de a fi amendați pentru depășirea vitezei admise după ce Parlamentul a adoptat un proiect de lege inițiat de către deputatul PNL Florin Roman care făcea practic imposibilă misiunea poliției rutierei de a-i sancționa pe vitezomani.

În cazul utilizării dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere ori a utilizării dispozitivelor radar tip pistol, este obligatorie presemnalizarea prezenţei acestora în zona drumului public prin panouri de atenţionare, postate mai înainte pe sensul de mers, cu minimum 500 m în localitate şi cu minimum 2000 m în afara localităţii, dar nu mai mult de 1000 m în localitate şi 4000 m în afara localităţii faţă de radar”, era una dintre prevederile legii lui Roman.

În plus, utilizarea dispozitivelor mobile de tip pistol nu se putea face la o distanță mai mare de 10 metri de vehiculul din dotarea poliției rutierei. Oamenilor legii le mai rămânea posibilitatea să utilizeze radarele de pe mașinile aflate în mișcare însă și aici eficacitatea era limitată de o altă prevedere a legii.

Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil”, se spune în  lege, care mai stipula că amenzile aplicate ca urmare a măsurării vitezei din mașini fără însemnele poliției sunt atinse de nulitate.

În această formă, legea a fost adoptată în iulie 2018, însă în aceeași lună președintele României a sesizat Curtea Constituțională, care a reclamat neconstituționalitatea actului normativ în integralitatea sa, pe considerente de conținut cât și de tehnică legislativă.

Activitățile poliției rutiere de aplicare a normelor privind respectarea vitezei legale de circulație nu trebuie să se rezume la acțiuni vizibile și presemnalizate, în caz contrar polițiștii rutieri, respectiv polițiștii de frontieră, aflându-se în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile și atribuțiile prevăzute de lege”, reclama, printre altele, Klaus Iohannis.

Judecătorii Curții i-au dreptate președintelui  în mai multe privințe, inclusiv în ce privește presemnalizarea radarelor astfel că Parlamentul a trebuit să reexamineze legea. Însă și această nouă formă a fost contestată la CCR, tot de către președintele Iohannis care a reclamat că la reexaminare au fost făcute și  alte modificări ale legislației, pe lângă cele declarate neconstituționale.

Șeful statului a avut din nou câștig de cauză astfel că legea a ajuns a treia în procedură legislativă. În iunie 2020, Senatul a respins legea cu totul, fără să o mai modifice în concordanță cu observațiile Curții și apoi a trimis-o la Camera Deputaților, forul decizional, unde este previzbilă o decizie similară.

Mașinile fără însemne, interzise la poliția rutieră

În aceste condiții, Florin Roman, împreună cu o serie de parlamentari nou aleși, au depus un proiect nou prin care să salveze ce a rămas intact din legea inițială după deciziile CCR, anume interdicția ca poliția rutieră să nu mai utilizeze mașini fără însemnele specifice.

Autovehiculele destinate controlului traficului, care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziționate vizibil și vor prezenta înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive”, este prevederea esențială din noul proiect de lege.

Cum proiectul este abia depus la Senat, prima Cameră sesizată, este puțin probabil să fie adoptat până la finele acestui an. În consecință, șoferii din România riscă în continuare să fie amendați cu ajutorul radarelor instalate în mașini neinscripționate ale poliției. În ce privește presemnalizarea radarelor, șoferii nu mai pot spera că o asemenea lege va mai trece în viitorul apropiat, după verdictul clar al CCR.

Sursa Fanatik

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat