back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Comunicarea dintre oameni și animale ar putea fi posibilă prin inteligența artificială. Ce vor să facă cercetătorii din domeniu

Comunicarea dintre oameni și animale ar putea fi posibilă prin inteligența artificială. Mai mulți cercetători  vor să folosească IA pentru a debloca comunicarea dintre oameni și animale. Aceștia pot să primească un premiu de 10 miloane de dolari în cadrul proiectului care a fost lansat de o fundație a Universității din Tel Aviv.

Provocarea Coller Dolittle a fost lansată de Fundația Jeremy Coller și Universitatea din Tel Aviv și are în vedere comunicarea bidirecțională între specii. În timp ce utilizarea inteligenței artificiale nu este obligatorie în cadrul proiectului,  tehnologia poate stimula aproape toate propunerile care au fost discutate, potrivit The Guardian.

„Așa cum Piatra Rosetta a dezvăluit secretele hieroglifelor, sunt convins că puterea inteligenței artificiale ne poate ajuta să deblocăm conversația între specii”, a spus Jeremy Coller, președintele fundației. Echipa implicată în proiect, care vrea să ajungă la această descoperire, spune că cercetătorii au dezvoltat recent algoritmi de învățare automată pentru a traduce sunetele scoase de lilieci, permițându-le să identifice subiectul certurilor dintre animale.

Mai multe eforturi făcute în acest domeniu au inclus algoritmi care pot să decodifice emoțiile porcilor din sunetele pe care aceștia le fac, și pot să „traducă” zgomotele făcute de rozătoare pentru a identifica când sunt stresate. Cercetătorii din domeniu speră să găsească soluția pentru a dezvolta un sistem care să se poată aplica tuturor speciilor.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat