back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Comunicat de presă – Senator Lucian Rusu (PNL) despre deschiderea Lotului 2 al Autostrăzii Moldovei A7 și întârzierile la loturile de autostradă de pe raza județului Iași

C.P. Lucian Rusu, vicepreședintele Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României vorbește despre deschiderea Lotului 2 al Autostrăzii Moldovei A7 și despre întârzierile la loturile de autostradă de pe raza județului Iași

‘Autostrada Moldovei avansează, dar întârzierile nu trebuie să devină o normalitate. Loturile de autostradă care traversează județul Iași trebuie tratate cu maximă prioritate.’

Astăzi a fost deschis circulației Lotul 2 al Autostrăzii A7 – sectorul Mizil-Pietroasele, parte a secțiunii Ploiești-Buzău, cu o lungime de aproximativ 28 de kilometri. Tronsonul include două noduri rutiere (Mizil și Ulmeni) și două spații de servicii moderne, contribuind la îmbunătățirea siguranței și confortului rutier.

‘Deschiderea acestui segment reprezintă un pas important pentru conectarea Moldovei la rețeaua națională de autostrăzi și pentru dezvoltarea economică a regiunii. Totuși, nu putem ignora faptul că această inaugurare vine după luni de întârzieri, perioadă în care traficul s-a desfășurat îngreunat, iar șoferii au fost nevoiți să suporte aglomerație, rute ocolitoare și pierderi de timp. Infrastructura trebuie livrată la timp. Pentru oameni, pentru economie, pentru dezvoltarea Moldovei’, a declarat senatorul Lucian Rusu.

Senatorul ieșean atrage atenția că asemenea întârzieri nu trebuie să devină o regulă, în special în cazul loturilor de autostradă care traversează județul Iași, unde proiectele A7 și A8 sunt vitale pentru conectarea regiunii la restul țării.

‘Autostrada Unirii (A8), care va lega Iașul de Transilvania, nu își mai permite sincope, revizuiri interminabile sau amânări nejustificate. Loturile de pe raza județului Iași trebuie să fie o prioritate reală, cu ritm de execuție asumat și monitorizat. Iașul nu poate rămâne, la nesfârșit, capătul promisiunilor din infrastructură’, a subliniat Lucian Rusu.

În prezent, tronsoanele din județul Iași ale Autostrăzii A8 (Târgu Neamț-Iași-Ungheni) se află în diferite stadii de proiectare și licitație, iar întârzierile administrative riscă să afecteze calendarul general al lucrărilor. În același timp, pe Autostrada Moldovei (A7), se fac pași concreți spre extinderea lucrărilor spre nordul Moldovei, inclusiv în direcția Pașcani-Suceava-Siret.

‘Județul Iași are nevoie de o abordare coerentă și fermă în ceea ce privește marile proiecte de infrastructură. Fiecare zi pierdută în birocrație înseamnă oportunități pierdute pentru locuitorii Moldovei. Nu putem normaliza întârzierile. Trebuie să le eliminăm din cultura administrativă a statului’, a adăugat Lucian Rusu.

Odată cu finalizarea Lotului 3 (Pietroasele-Buzău, 13,9 km), se va putea circula neîntrerupt pe aproximativ 200 km de autostradă, de la București până la Focșani, pe coridorul A3-A7. Până la sfârșitul anului, este programată și deschiderea a încă 50 km între Focșani și Adjud, construiți de compania românească UMB Spedition.

‘Fiecare kilometru de autostradă finalizat înseamnă siguranță, mobilitate și încredere pentru întreaga regiune. Moldova nu mai poate fi periferia investițiilor în infrastructură, iar Iașul trebuie să devină un pol de conectivitate și dezvoltare, așa cum merită’, a conchis senatorul liberal Lucian Rusu.

Lucian Rusu
Vicepreședinte Comisia pentru transport și infrastructură
Senator PNL Iași

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat