Zilele trecute, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos a organizat conferința „Dizabilitatea între oportunitate și vulnerabilitate”, un eveniment menit să aducă în prim-plan nevoile, provocările și potențialul copiilor cu dizabilități. Activitatea face parte din proiectul „Școala Mea – Calitate pentru Educație”, finanțat prin programul StartONG lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Evenimentul s-a desfășurat la Comunitatea Rușilor Lipoveni – Filiala Târgu Frumos și a reunit cadre didactice, părinți, specialiști și reprezentanți ai comunității locale.
Invitatele conferinței au fost două cadre universitare de renume din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași:
• Prof. univ. dr. Cornelia Măirean, prodecan al facultății;
• Conferențiar univ. dr. Oana Dănilă.
Specialistele au vorbit despre modul în care pot fi create contexte educaționale incluzive, despre sprijinul emoțional necesar copiilor vulnerabili, precum și despre resursele pe care profesorii și părinții le pot folosi pentru a transforma dizabilitatea într-o oportunitate de dezvoltare, nu într-o limită.
Participanții au discutat despre exemple din practică, au primit recomandări și au împărtășit experiențe privind lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale.

