back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Controale în traficul rutier din zona Pașcaniului. Zeci de mașini verificate și permise reținute

Patru ore de control, trei permise retinute si zeci de masini si persoane controlate. Este bilantul pe scurt a unei actiuni rutiere ce a avut loc duminica noaptea, in zona Pascaniului. 

La data de 28 august a.c., în intervalul orar 20.00 – 24.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani și Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au desfășurat o acțiune de tip ”blitz”, scopul fiind acela de a crește gradul de siguranță rutieră pe drumurile publice și de a preveni accidentele rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 43 de autoturisme și au fost legitimate 43 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.095 de lei, dintre care 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere.

Spre exemplu, un bărbat de 37 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Soci, cu viteza de 114 km/h” se arata intr-un comunicat de presa trimis de IPJ Iasi.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat