back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Covid 19 s-a alterat la Iaşi: are gust şi miros. Cazul ieşeanului care a luat virusul de trei ori

Medicii infecţionişti din Iaşi avertizează: profilul bolnavului de COVID 19 s-a schimbat substanţial. Un aspect foarte relevant: absenţa gustului sau a mirosului, decisive până nu de mult, nu mai sunt un reper în punerea diagnosticului. Mai nou, accentul cade pe simptomele digestive, tot mai acute şi mai grave. În plus, simptomele noi durează un timp mai îndelungat faţă de acum câteva luni, iar numeroşi pacienţi se negativează foarte greu, chiar dacă nu au comorbidităţi. Totodată, există din ce în ce mai multe cazuri de foşti pacienţi, declaraţi negativi, dar care se reîntorc cu boala la spital. Un ieşean deţine recordul: a revenit la spital pozitiv de trei ori, după ce ieşise negativ. În acest context, infecţioniştii îşi pun întrebarea dacă nu cumva infecţia cu SARS COV 2, care începe să aibă manifestări ale unei boli autoimune, ar putea deveni o infecţie cronică, precum HIV cu care e înrudit. Ipoteza, tot mai serios luată în calcul de specialiştii ieşeni de la „Boli Infecţioase”, în strânge efectiv în spate pe medici.

Principalele ipoteze, după opt luni de observare a pandemiei: lipsa gustului, a mirosului sau temperatura nu mai sunt un reper. Problemele digestive, în schimb, da. La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, de la începutul pandemiei şi până acum, au fost trataţi aproape 3.500 de pacienţi, dar nu numai din Iaşi, ci şi din alte judeţe ale Moldovei. În primăvară, lucrurile păreau clare din punct de vedere al simptomelor celor infectaţi. Între timp, lucrurile au evoluat. Şi nu neapărat în bine.

Anosmia şi ageuzia

Anosmia şi ageuzia (pierderea mirosulului şi a gustului) erau simptomele care practic puneau în primăvară sau vară parafa pe pacientul prezentat în Triaj, chiar înainte de a i se recolta proba pentru test. Din aprilie – mai şi până acum, lucrurile s-au schimbat însă substanţial. ”Ca o modificare a ceea ce înseamnă simptomatologia bolii, la începutul pandemiei pierderea gustului şi a mirosului erau un semn cardinal şi de debut. În prezent, aceastea lipsesc în cele mai multe cazuri, sau apar târziu, după 7-10 zile de la confirmarea cu boala”, ne-a declarat prof.dr. Carmen Dorobăţ, infecţionist, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. Aceasta a adăugat că şi febra de peste 37,5 grade nu mai este un criteriu imperativ în punerea diagnosticului. Mai exact, au fost pacienţi care, deşi nu au prezentat febră, au avut mialgii, dureri musculare foarte puternice, cu o durată de câteva zile, şi în cele din urmă s-au dovedit pozitivi. “O altă remarcă pe care o subliniez este faptul că fenomenele digestive sunt din ce în ce mai frecvente, dacă nu cele mai frecvente. Noi, infecţioniştii, încă din vară am tras un semnal de alarmă spunând că o boală diareică poate masca o infecţie cu SARS COV 2. Am întâlnit inclusiv pacienţi care au mimat o suferinţă a colecistului, şi de fapt era COVID 19”, a mai adăugat Carmen Dorobăţ.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat