back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Crimă în bucătărie, după 43 de ani de căsnicie: strungar model şi soţ „molâu” toată viaţa, nea Vasile şi-a înjunghiat soţia ca să nu-l mai boscorodească

Sătul de boscorodeala nevestei, un ieşean a lovit-o cu cuţitul. A lovit o singură dată, dar rana provocată a fost atât de gravă, încât femeia nu a supravieţuit. Judecătorii au luat în calcul vârsta ucigaşului, ca şi situaţia care-i provocase fapta, aplicându-i o pedeapsă apropiată de minimul posibil.

Fost strungar o viaţă, Vasile Voicu se retrăsese din 2001 la Gura Bădiliţei, împreună cu soţia. Pensia de 1.600 lei a lui Voicu era singurul venit stabil al celor doi. Soţia, fostă ţesătoare la Integrata Paşcani, nu îndeplinea condiţiile de pensionare. Din când în când, cei patru copii le trimiteau bani obţinuţi din munca în străinătate, iar cei doi creşteau animale şi păsări şi cultivau terenul deţinut.

Pe parcursul celor 43 de ani de căsnicie, soţia fusese capul familiei, ocupându-se de cheltuieli şi împărţind sarcinile în gospodărie. Bărbatul aducea bani în casă, dar era o fire mai calmă şi mai aşezată.

„Eram mai molâu. Dacă nu era ea aşa iute, nu făceam atâtea lucruri împreună”, avea să povestească ulterior unui consilier al Serviciului de Probaţiune. Relaţiile dintre cei doi soţi au fost cordiale până în 2020, când Voicu a căzut din căruţă şi a fost călcat de una dintre roţile acesteia. Şi-a rupt piciorul, fiind necesară inserţia unei tije metalice. Se deplasa în cârje, nemaiputând munci ca înainte. De aici, dese admonestări şi injurii din partea soţiei. O dată, îl lovise chiar cu cârja.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat