back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cum își vor petrece românii Paștele anul acesta: „Vom cânta din case sau de pe balcoane”

“Virusul nu ține cont de evlavie, vă rugăm să stați acasă”. “Vom cânta împreună, Hristos a înviat, din case sau de pe balcoane”.

Este mesajul comun al reprezentanților bisericii ortodoxe și catolice din România, în apropierea celei mai mari sărbători creșține și prima în foarte mulți ani, în care preoții vor face slujba de Înviere fără credincioși. Peste 30.000 de polițiști și militari se vor asigura că vom respecta ordonanțele militare în noaptea de Înviere și nu vom merge să luăm lumină, iar oficialii sunt pregătiți să suplimenteze forțele, dacă va fi nevoie.

Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice: „Rămânem acasă și facem din casele noastre bisericile domestice. Folosim credința, dar și rațiunea. Știm cum se propagă un virus. Virusul nu ține cont de evlavie sau credință. Avem prudența de a rămâne acasă și să-l sărbătorim pe Hristos înviat.”

Patriarhia Română: „Participarea sufletească, rugăciunea comună din timpul slujbei de Înviere, inclusiv cântarea „Hristos a înviat” care va răsuna în case sau pe balcoane, ne vor uni intens în aceeași comunitate de credință, speranță și dragoste creștină.”

Credincioșii sunt îndrumați să urmărească slujbele pe internet sau la televizor, să aprindă o lumânare sau o candelă la miezul nopții și să spună „Hristos a înviat” de acasă.

Continuarea pe Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat