back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Cum îţi poate strica maşina „pana prostului”

Vedem destul de des cazuri în care șoferii rămân cu mașina în drum pentru că nu mai au carburant. Asta deși li s-a aprins pe bord becul care i-a atenționat că nu mai au suficient combustibil. Ce greșeli fac acești șoferi și pe ce mituri se bazează ei, aflăm de la specialiști în materialul următor.

Acum o lună, o limuzină de lux a rămas fără carburant chiar în mijlocul stațiunii Mamaia. Timp de câteva zeci de minute, mașina a blocat o bandă de mers. În tot acest timp, proprietarul și-a sunat un prieten care i-a adus două bidoane cu carburant, pentru a putea ajunge la benzinărie. Astfel de situații se produc atunci când șoferul ignoră că i s-a aprins becul care îi indică faptul că nu mai are suficient carburant.

Emil Gâtej, specialist în condus defensiv: Greșeala pe care foarte adesea șoferii din România o fac este aceea de a crede că ei pot calcula cât mai au de mers. Este o mare greșeală. Nici măcar calculatorul mașinii nu poate calcula cu exactitate, deși el ne arată acolo, în bord, un range, o medie, un număr de kilometri pe care ar mai putea merge.

Prin urmare, mitul potrivit căruia când ți se aprinde becul de carburant mai ai în rezervor 5-6 litri, cu care mai poți merge 70-80 de kilometri, este fals.

Emil Gâtej, specialist în condus defensiv: Contează foarte mult greutatea mașinii, contează drumul pe care mergem, poate să fie un drum pe care urcăm și atunci consumul crește. Pot fi tot felul de condiții variabile, de tipul consumatorilor autovehiculului, care pun lucru mecanic pe motor și atunci motorul va consuma mai mult carburant decât ne-am aștepta sau decât se așteaptă calculatorul mașinii și atunci riscăm să rămânem în pana prostului.

În plus ne putem strica mașina.

Emil Gâtej, specialist în condus defensiv: În rezervor este o pompă, care se și unge, se și răcește cu carburantul mașinii. Dacă rămânem fără carburant, riscăm ca această pompă să nu mai funcționeze, să se strice.

Șoferii profesioniști nu merg cu martorul de combustibil aprins.

-Se pot trage gunoaie de pe fundul rezervorului, se înfundă injectoare și așa mai departe.

-E nouă și nu vreau s-o duc la faliment așa repede.

În concluzie, când vi se aprinde becul de combustibil, mergeți la cea mai apropiată benzinărie.

sursa Digi 24

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat