back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Cum poţi muri cu zile în spital: un caz zguduitor la Hârlău. Managerul, acuzat de malpraxis

Managerul de la Spitalul Orăşenesc Hârlău, acuzat de malpraxis: ar fi confundat o peritonită gangrenoasă, boală mortală, cu o banală indigestie. Un copil de 3 ani şi şapte luni din Hârlău a fost la un pas să-şi piardă astfel viaţa, din cauza unei peritonite gangrenoase diagnosticate abia în ultimul moment. Medicii din Hârlău, care au evaluat iniţial starea de sănătate a copilului, au spus că micuţul ar fi suferit doar de o simplă “balonare”. Printre cei care l-au investigat iniţial se află şi dr. Lilian Ciubara, actualul manager interimar al Spitalului Orăşenesc Hârlău şi chirurg la unitatea sanitară amintită. Părinţii copilului au depus plângeri atât la Colegiul Medicilor, la Ministerul Sănătăţii, dar şi la Parchet. Ce povestesc aceştia te lasă cu gura căscată de uimire şi revoltă.

Calvarul familiei Samciuc din Hârlău a început pe 22 martie, când cel mic s-a plâns de dureri puternice de burtă. Îngrijoraţi de starea băiatului, părinţii au decis să-l ducă pentru investigaţii la spitalul din localitate, la secţia de Pediatrie. Odată ajuns pe secţie, văzând că băiatul nu se simte bine, prezenta şi febră de 38,4, medicul pediatru de gardă, dr. Claudiu Mânzală, a decis recoltarea unei probe de sânge pentru analize şi efectuarea unei ecografii abdominale.

„După examinarea imagistică, doamna doctor Daniela Triandaf (şefa Laboratorului de Imagistică – n.r.) a spus că cel mic nu are nimic, este doar puţin balonat, şi că în rest nu sunt alte probleme. Între timp, veniseră şi analizele de sânge, care indicau o infecţie, undeva în organism. Este posibil ca, din cauza faptului că băiatul era puţin răcit, medicul pediatru să fi fost dus în eroare”, a spus Marian Samciuc, tatăl copilului.

În ziua respectivă, la Spitalul Hârlău copilul a fost externat cu diagnosticul „sindrom dureros abdominal, traheobronşită acută, trombocitoză reactivă, hiposideremie”. Tot pe biletul de externare, la examenul paraclinic, respectiv ecografia abdominală, este specificat faptul că ficatul, colecistul, parenchinul şi splina erau normale, doar că micul pacient prezenta o „aerocolie importantă”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat