back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cum se poate vota cu urna mobilă la alegerile din 9 iunie. Biroul Electoral Central a stabilit cine are dreptul să ceară urna specială

Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pentru a vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie au posibilitatea de a vota cu ajutorul urnei mobile, potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central. Ei trebuie să depună o cerere în acest sens și o dovadă a motivului pentru care nu se pot deplasa.

Alegătorul care, din motive obiective, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară, denumit în continuare alegător netransportabil, poate depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, denumite în continuare alegerile europarlamentare, pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, denumite în continuare alegerile locale, şi/sau pentru ambele alegeri organizate în data de 9 iunie 2024, în condițiile prezentei legii şi ale prezentei hotărâri”, prevedede Hotărârea 65 a Biroului Electroal Central din 26 aprilie.

Hotarare BEC 65 urna mobila

Biroul Electoral Central (BEC) a definit cine se încadrează în categotia alegătorilor netransportabili:

  • alegătorii care nu se pot deplasa din cauză de boală sau invaliditate;
  • alegătorii internați într-o unitate sanitară publică sau privată, într-un cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private;
  • persoanele reţinute, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă persoanele asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu;
  • persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale.

În secțiile de votare din țară se utilizează o singură urnă specială în care vor fi introduse atât buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru alegerile locale.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat