back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Cum se verifică de-acum lucrările de la examenele de absolvire pentru a se vedea dacă nu sunt plagiate

Ministerul Educației (ME) a stabilit, printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial, că în cazul lucrărilor de la examenele de absolvire, licență, disertație ori doctorat, universitățile trebuie să verifice originalitatea lor, prin utilizarea unui program recunoscut la nivel național. Ordinul recent stabilește lista acestora și care sunt cerințele pentru aceste programe.

“În vederea desfășurării examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și a susținerii publice a tezei de doctorat, instituțiile de învățământ superior, instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat și Academia Română realizează analiza de similitudini utilizând un program recunoscut la nivel național, stabilește, mai întâi de toate, Ordinul ME 3.692/2024, care se aplică deja.

Apoi, în ordin apare și lista programelor recunoscute la nivel național și utilizate de instituțiile de învățământ superior pentru a stabili gradul de similitudine în cazul lucrărilor de finalizare a studiilor:

  • iThenticate;
  • Turnitin;
  • Plagiarism detector + PDAS (PDAS – Plagiarism Detector Accumulator Server);
  • Safe Assign;
  • SEMPLAG;
  • www.sistemantiplagiat.ro.

Lista de mai sus poate fi completată, la solicitarea instituțiilor de învățământ superior, cu software-uri pe care acestea le-au achiziționat, atâta timp cât respectă o serie de cerințe. Cerințele pe care trebuie să le bifeze software-urile pentru identificarea similitudinilor din texte sunt:

  • verificarea cu baze deținute de dezvoltator (abonamente pe care le are dezvoltatorul la diverse reviste, jurnale, edituri etc.);
  • verificarea cu internetul/ web;
  • realizarea unei baze proprii și permiterea contrastării cu aceste documente;
  • încărcarea și verificarea fișierelor în formate: *.doc, *.docx, *.pdf;
  • recunoașterea caracterelor românești;
  • generarea unor rapoarte de analiză care să conțină:
    • numele software-ului utilizat;
    • data la care a fost generat raportul;
    • fragmentele/ zonele similare din documentul verificat marcate sugestiv, fie prin culoare și trimitere la link, fie încadrate într-un chenar și însoțite de linkul către sursa suspectă, fie prin afișarea comparativă a fragmentelor similare însoțite de numele sursei.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat