back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Cum trebuie să se pregătească părinţii de sezonul virozelor: recomandările şi avertismentele medicilor pediatri

Medicii de la Spitalul de Copii din Iaşi se pregătesc deja pentru valul de pacienţi care urmează să le treacă pragul în lunile următoare, cele mai mari îngrijorări fiind cele în materie de gripă, bronşiolită prin virus sinciţial respirator şi COVID-19. Dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale, explică faptul că aceste virusuri pot coexista şi pot genera manifestări clinice de intensitate diferită, în funcţie de particularitate cazului.

„Infecţiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică care provoacă morbiditate şi mortalitate inclusiv în populaţia de vârstă pediatrică, de aceea ne-am propus să actualizăm informaţiile absolut necesare pentru prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni. Măsurile de prevenţie şi control pentru infecţiile respiratorii reprezintă o componentă cheie a practicii pentru a reduce transmiterea în mediile de sănătate şi în orice colectivitate”, a declarat dr. Tamara Roşu.

Grupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt: sugarii, prematurii, copii din grupa de vârstă 1- 5 ani, în special sub 2 ani, din cauza lipsei de imunitate câştigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere, dar şi copii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice.

„Imunizarea împotriva acestor virusuri rămâne cea mai buna protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire grava, spitalizării, impact pe termen lung asupra sănătăţii şi chiar decese în situaţii particulare. Vaccinul antigripal este recomandat în această perioada, înaintea debutului de sezon gripal, în vederea asigurării în timp util a unei protecţii optime. Pentru pacienţii între 6 luni şi 8 ani, care primesc vaccin antigripal pentru prima dată sau a căror stare de vaccinare este necunoscută, se recomandă 2 doze de vaccin la interval de 4 săptămâni. Restul copiilor primesc doar o singură doză în acest sezon”, a spus dr. Tamara Roşu.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat